Poli Timisoara şi Sportul Studenţesc au făcut un meci absolut superb, cu un gol al gazdelor extraordinar şi cu schimbări de scor care mai de care mai delicioase.
A fost nevoie de două reprize şi trei minute de prelungiri pentru a vedea bănăţeni fericiţi! Dar totul e bine atunci când se termină cu bine, cel puţin pentru Politehnica Timisoara.
Echipa de pe Bega a învins cu scorul de 2 – 3, a obţinut toate cele trei puncte şi rămâne în plasa liderului, Oţelul, la un singur punct.
Partida cu Sportul Studenţesc nu a început prea bine pentru Poli Timisoara. Scorul a fost deschis de gazde, la doar patru minute de la primul fluier al arbitrului. Reuşita Sportului a venit pe partea dreaptă, acolo unde Ignjatijevic a ocupat locul liber lăsat de Sepsi, accidentat. Pasa venită din lateralul careului a ajuns la punctul de la 11 metri, de unde Ferfelea a înscris pe lângă un Pantilimon rămas spectator.
Timişorenii au fost cam debusolaţi, probabil surprinşi de jocul excelent prestat de studenţii bucureşteni. A durat jumătate de oră până când noua stea în ascensiune a Timişoarei, Andrei Zăgrean, a adus egalarea pentru echipa sa.
Tânărul atacant a continuat jocul bun din meciul cu Astra Ploieşti şi a reuşit să înscrie. Nu a făcut-o o singură dată, ci de două ori. În minutul 46 el a adus liniştea în tabăra lui Poli Timisoara, după ce a marcat pentru a doua oară în poarta Sportului. O linişte care avea să se dovedească total păguboasă pentru oaspeţi.
Bănăţenii au jucat extrem de economicos în partea a doua, iar cei de la Sportul au speculat acest mod de lucru. Atacurile care au „împuns” poarta lui Pantilimon au fost doar preambulul a ceea ce ar putea fi golul returului Ligii I. Autor a fost un jucător trecut pe la Poli, Tibi Bălan, care l-a executat pe portarul Timişoarei în minutul 79, cu o superbă foarfecă de la jumătatea careului. Bălan a pus perfect mingea în vinclul porţii lui Pantilimon. Acesta a rămas absolut siderat de execuţia jucătorului advers!
Dacă partida s-ar fi terminat la egalitate, cu o egalare dintr-o asemenea execuţie, poate nu am fi fost supăraţi. Dar Goga nu a fost de acord şi, atunci când toată lumea se pregătea să părăsească stadionul, în minutul 93, a scăpat singur, a traversat toată jumătatea adversă şi l-a executat sec pe Viciu.
După mult timp l-am văzut pe Dusan Uhrin lăsând la o parte haina de om rece şi calculat! El a sărit în sus de bucurie aşa cum probabil nu o mai făcuse de mult.
A fost unul dintre cele mai frumoase şi mai curate meciuri din Liga I din ultima perioadă. Singura greşeală a arbitrului Teodor Crăciunescu, totuşi una importantă, a fost în minutul 85, atunci când i-a acordat al doilea cartonaş galben lui Ghinga de la Sportul. Fluieraşul nu şi-a dat seama că acesta mai avea unul din prima repriză şi l-a eliminat la vreo trei minute, la sesizarea lui Daniel Stanciu.
Cu siguranţă Sportul nu-şi merită ultimul loc din clasament, dar duminică Poli Timisoara a fost mai bună!
Componenţa celor două echipe:
Sportul Studenţesc: Viciu – Beţa, Patriche, Lung, Maxim – Ghinga – Postolache, Irimia, Ferfelea, Bălan – Curelea;
Rezerve: Vreme, Farmache, Rusu, Cruceru, Lungu, Cheţan, Chihaia;
FC Politehnica Timisoara: Pantilimon – Helder, Luchin, Ghionea, Ignjatjevic – Tameş, Burcă, Bourceanu – Zăgrean, Magera, Zicu;
Rezerve: Taborda, Krejci, Axente, Scutaru, Nikolic, Goga, Rocha.
Marcel Hoster
LIVE TEXT Sportul Studentesc – Poli Timisoara
Gigi Multescu si-a dat demisia de la Sportul!
Poli Timisoara infrunta Sportul Studentesc in lupta pentru titlu
Citiți principiile noastre de moderare aici!