La plecare, bicicliştii au ocupat două benzi de mers, însă nu toţi şoferii au fost disciplinaţi, atunci când poliţia le-a spus STOP. Şoferul unui autobuz Expres 1 a călcat linia continuă şi a luat-o pe contrasens, fiind imediat oprit de agenţii rutieri.
De fapt, poliţiştii le-au cerut şoferilor autovehiculelor să se oprească, nu să ocolească. Şoferul de autobuz a reuşit, cu brio, să încurce întreaga circulaţie, până au plecat toţi bicicliştii.
La Pedalarea de Primăvară s-au strâns mii de bicicliști, tineri, bătrâni, mame şi taţi cu copii, demonstrând că în Timişoara mersul pe două roţi a devenit o obişnuinţă şi chiar mai mult de atât.
Iubitorii mişcării pe două roţi s-au întâlnit pe platforma Timco din zona Circumvalaţiunii, de unde au plecat în pedalare. Acolo şi-au prezentat noile achiziţii, au vorbit despre bicicletele care vor intra în posesia lor, ori cele la care râvnesc, s-au revăzut cu vechi prieteni biciclişti.
Instructorii unei săli de fitness din oraş au făcut diferite exerciţii pentru ca bicicliştii să se încălzească pentru tura de primăvară. A fost chiar şi o mini-demonstraţie de yoga, unde instructor a fost Nicoleta Sadovan.
La faţa locului s-au distribuit şi stickere cu „Și eu susțin Verde pentru Biciclete”, numere de bicicletă, dar şi mici cadouri-surpriză. Întâlnirea bicicliștilor a avut loc duminică, 19 aprilie, începând cu ora 10, pe platforma Timco, pe strada Circumvalațiunii.
De la ora 11, bicicliştii au plecat pe următorul traseu: Calea Circumvalațiunii – Calea Aradului – Strada Amurgului – Strada Divizia 9 Cavalerie – Strada Aristide Demetriade – Strada Eric Baader – Strada Înfrățirii – Bulevardul Take Ionescu – Strada Martin Luther – Bulevardul I.C Brătianu – Strada Michelangelo – Bulevardul Vasile Pârvan – Splaiul Tudor Vladimirescu – Splaiul Nicolae Titulescu – Strada Jiul – Bulevardul Republicii – Piața Operei.
Partenerii evenimentului au oferit premii pentru susținerea unui stil de viață sănătos: abonamente la fitness, consultaţii medicale gratuite, cursuri de dans și sucuri naturale.
Citiți principiile noastre de moderare aici!