În noaptea de luni spre marţi, poliţiştii de frontieră de la Deta, județul Timiș, au observat, la câţiva zeci de metri de graniţa cu Serbia, pe teritoriul ţării noastre, patru persoane care transportau mai multe colete voluminoase. Oamenii legii i-au somat pe suspecţi, moment în care aceştia au fugit, abandonând bagajele.
Trei au reuşit să se facă năvăzuţi, al patrulea fiind prins și condus la sediul Poliţiei de Frontieră pentru clarificarea situaţiei. Totodată, autoritățile au găsit abandonate şase bagaje care conţineau 4.500 de pachete de ţigări cu timbru de Serbia, în valoare de aproximativ 18.000 de lei.
Singura persoană reţinută este un tânăr de 32 de ani din Deta. Alexandru S. le-a spus polițiștilor că se afla în zonă la pescuit, deşi este perioadă de prohibiţie. Frontieriştii n-au crezut însă povestea şi i-au făcut dosar penal pentru contrabanda, dispunând confiscarea întregii cantităţi de ţigări.
Citiți principiile noastre de moderare aici!