Fără multă vâlvă, Daniel Funeriu soseşte la Timişoara pentru a se întâlni cu rectorii universităţilor. Ministrul Educaţiei l-a contactat în cursul dimineţii pe Nicolae Robu, rectorul Universităţii Politehnica, căruia i-a solicitat o întâlnire în cursul zilei de joi.
“Am avut o discuţie telefonică cu domnul Funeriu şi a rămas stabilit să participăm la o întânire la care vor fi prezenţi şi ceilalţi rectori, care va avea loc la Casa Politehnicii. Nu cunosc foarte multe detalii ale vizitei ministrului, cert este că această întâlnire va avea loc. Oricum, noi aveam pentru astăzi programată şi o dezbatere cu privire la modul în care se vor derula viitoarele alegeri pentru conducerea Politehnicii, prin alegeri sau concurs”, a declarat rectorul universităţii tehnice timişorene, Nicolae Robu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!