Ministrul Transporturilor a inspectat stadiul lucrărilor la autostrada Timișoara-Lugoj. La final, Dan Costescu a declarat că șoferii ar putea circula pe șoseaua rapidă în maxim zece zile.
“Mâine va fi vreme rea, dar pentru weekend se anunță soare. Constructorul a spus că în șapte zile lucrătoare ar putea fi gata. Eu spun… în zece zile cred că se va putea deschide circulația”, a declarat ministrul Transporturilor.
El a mai precizat că lucrările sunt influențate de starea vremii.
Declaraţia a fost făcută după ce Dan Costescu a vizitat întregul lot al autostrăzii. El a fost mulţumit de calitatea lucrărilor, spunând că, având în vedere situaţia lucrărilor, recepţia poate fi efectuată, dar aceasta nu depinde de ministru.
„Din ceea ce se vede până acum traseul este recepționabil. Evident că nu eu decid când se va face recepția. Din mașină arată bine. Am fost până în capăt. În afară de detaliile care nu țin de siguranța circulației, cele pentru opriri, pentru refugii, restul ar putea fi finalizat odată cu marcajul. Marcajul, din câte mi s-a spus, mai trebuie făcut pe circa 30 de kilometri desfășurat, pe ambele sensuri. Am putea practic să semnăm recepția pentru zona de rulare, fără spațiile organizate în lateralul autostrăzii”, a declarat Dan Costescu.
Ministrul a mai spus că speră ca până la Crăciun lucrările să fie terminate. Chiar dacă marcajele rutiere nu sunt gata, aceasta din cauza umidităţii, se poate apela la o variantă a marcajelor provizorii, dar aceasta ar presupune costuri suplimentare, pe care nimeni nu şi le doreşte.
Lotul 2 al autostrăzii Timişoara – Lugoj are lungimea de 25,6 kilometri. Proiectul a inclus 12 pasaje, un nod rutier, la Topolovăţu Mare, două spaţii de servicii, încă nefinalizate, plus două parcări de scurtă durată. Lucrările de artă au mai presupus realizarea a 9 poduri. În total s-a lucrat cu 227 de oameni şi 117 utilaje şi echipamente. Termenul de finalizare al lucrărilor era în vara anului viitor, deci şi acest lot va fi gata, la fel ca şi primul, cu jumătate de an înaintea termenului stabilit. Valoarea licitată a lucrărilor este de 423 de milioane de lei.
Alte articole pe aceeași temă:
De Craciun vom circula pe autostrada de la Timisoara la Lugoj
Citiți principiile noastre de moderare aici!