S-a constituit chiar şi o asociaţie la nivelul cetăţenilor din acea zonă, care luptă contra mirosului emanat de fabrica de cauciucuri. Acum, Continental a început să analizeze emisiile din secţiile sale, dar determinarea olfactometrică nu este concludentă şi va fi repetată. Mai sunt necesare investigaţii suplimentare.
„Continentalul va face un alt set de determinări, acel echipament instalat în secţia de vulcanizare va fi fixat pe alţi parametri. Acest lucru se va realiza până la finalul trimestrului întâi, până la mijlocul anului se va face o analiză a dispersiei de miros”, spune Doina Marin, director executiv adjunct al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Timişoara – Regiunea Vest.
Continental a adus experţi din Germania pentru aceste verificări. În România nu există un laborator pentru a determina olfactometria. Perioada de la determinare până la măsurare trebuie să fie foarte scurtă. „Prima dată când au făcut determinări olfactometrice probele au părăsit România şi au fost duse la un laborator din Germania. Acum au organizat în Timişoara, la sediul Continental de lângă Spitalul Judeţean, o incintă, unde au adus experţii. Vor face un alt set de determinări după setarea cu alţi parametri ai acestui echipament”, declară Doina Marin.
Citiți principiile noastre de moderare aici!