Numirea unui nou şef la Compania de Autostrăzi a adus şi primele precizări oficiale referitoare la motivul pentru care termenul maxim de depunere a dosarelor de licitaţie pentru desemnarea constructorilor pentru loturile din autostrăzile Timişoara – Lugoj şi Lugoj – Deva încă neatribuite. Vă reamintim că noul termen a fost stabilit pentru data de 20 august, mult întârziat faţă de cel iniţial, în luna iunie. Motivul: completarea documentaţiei de licitaţie
„Având în vedere modificările/completările Documentaţiei de atribuire (inclusiv a Caietului de Sarcini), ca urmare a solicitărilor de clarificări ale operatorilor economici interesaţi să participe la această procedură, precum şi solicitările acestora de prelungire a termenului limită de depunere a ofertelor şi a datei şedinţei de deschidere, Autoritatea Contractantă a hotărât să prelungească termenele până la data de 20.08.2012, pentru a da posibilitatea operatorilor economici interesaţi să participe la această procedură de atribuire în condiţii corespunzătoare. În contextul celor menţionate mai sus, precizăm faptul că Autoritatea Contractantă decalează termenul limită de depunere a ofertelor în conformitate cu prevederile art. 72 din OUG nr. 34/2006, cu modificările şi completările ulterioare, întrucât nu are posibilitatea de a transmite răspunsurile la clarificări în termenul limită stabilit.”, am aflat de la Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara.
Adio autostrada banateana in urmatorii ani: licitatia pentru noi tronsoane a fost din nou amanata!
Citiți principiile noastre de moderare aici!