Vineri după-masă a fost lansată Monografia serviciilor de salubritate din Timişoara. O lucrare de calitate, bine documentată şi ilustrată cu fotografii care mai de care mai interesante, care cuprind toată istoria acestui sector.
Autorii volumului sunt istoricul Ioan Haţegan şi purtătorul de cuvânt al societăţii Retim, Livian Hotico.
„Am început lucrul la această lucrare undeva în luna ianuarie, deci a fost aproape jumătate de an de efort. Am căutat în documentele Arhivei Naţionale, am adunat numeroase documente de la primărie şi de la foşti angajaţi ai societăţii de salubritate. Multe documente erau în limba maghiară şi au trebuit traduse. Am adunat numeroase fotografii, unele le-am avut, altele le-am colectat. A fost un efort mare, dar care la final a meritat”, ne-a declarat Livian Hotico.
Lansarea monografiei serviciilor de salubritate din Timişoara face parte dintr-o serie mai lungă de evenimente, toate puse la punct de Retim pentru această sărbătoare. După lansarea monografiei a fost programat un spectacol de pantomimă pus la cale de actorii Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timişoara. Ei au încercat să le explice timişorenilor, în Piaţa Unirii, cum se face reciclarea deşeurilor.
100 de ani de salubritate cu Phoenix si Cargo la Timisoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!