Evenimentul „Moşniţa Bike Fest” va avea loc duminică, 13 iulie, fiind organizat de Asociaţia „Pro Moşniţa” şi Clubul Sportiv Gratzu, în colaborare cu primăria din localitate. Inițial a fost programat pentru sâmbătă, dar vremea ploioasă a dat peste cap planurile organizatorilor.
Așadar, bicicliștii se vor întâlni duminică, la ora 10, în parcul din Moșnița, de unde vor pleca spre locul de desfășurare al evenimentului, un bike camp organizat la ieșirea din Urseni, pe malul Timișului, spune președintele CS Gratzu, Grațian Dinu-Bolog.
Bicicliştii vor putea participa la diverse concursuri cu premii şi vor avea parte de tot felul de surprize.
Unul dintre concursuri presupune căutarea de comori – Treasure Hunt Moşniţa Bike Fest. Este o competiţie pe echipe, echipa câştigătoare urmând să fie cea care acumulează cele mai multe puncte, comorile, pe un traseu stabilit pe malul râului Timiş, între Albina şi pădurea de la Giroc.
Un alt concurs va fi cel de viteză, care presupune parcurgerea unui traseu de 100 de metri lungime în cel mai scurt timp. Se vor oferi premii pe trei categorii: copii, până în 18 ani, și femei-bărbați, competiţia fiind deschisă persoanelor de la 19 şi 99 de ani, anunţă organizatorii.
O altă întrecere inedită va fi cea de aruncat cu bicicleta. Concursul presupune aruncarea unei biciclete în lungime, dintr-o încercare, de pe loc, fără elan.
Bicicleta va fi oferită de organizatori și va fi folosită de toți participanții, indiferent de… starea în care ajunge după mai multe aruncări. Campion va fi desemnat cel care o aruncă cel mai departe.
Concursul de slalom printre jaloane va consta în parcurgerea unui traseu de 30 de metri lungime, în cel mai scurt timp, fără a atinge sau dărâma jaloanele.
Distracția va fi asigurată, bicicliștilor nu le rămâne decât să se roage să aibă parte de vreme bună.
Citiți principiile noastre de moderare aici!