Locuitorii din zonă au reclamat faptul că muncitorii care ar trebui să se ocupe de reabilitarea reţelei de apă de pe strada Lacului dorm ziua în amiaza mare, iar lucrarea trenează de luni bune.
„Aşa se munceşte în Timişoara, pe strada Lacului. Muncitorii dorm în amiaza mare şi o lălăie toată ziua şi nimeni nu-i verifică. Drumul cu maşina e o adevărată aventură – săpat şi lăsat aşa de luni de zile…”, ne-a scris un cititor revoltat de situaţia, care ne-a şi trimis pe adresa redacţiei şi pe pagina noastră de Facebook imagini cu muncitorii care se odihneau. Iar problema este nu că muncitorii se mai odihnesc din când în când, pentru că sunt şi ei oameni şi beneficiază de pauze, ci că lucrarea, care viza reabilitarea reţelei de alimentare cu apă pe o lungime de 450 de metri, nu se mai termină, producând disconfort cetăţenilor din zonă…
Aquatim a anunţat începerea acestei lucrări, printr-un proiect pe fonduri europene, în luna februarie. Reprezentanţii societăţii spuneau atunci că şantierul ar trebui să se întindă până la sfârşitul lunii aprilie, conform avizului de închidere a circulației şi a permisului de spargere emis de primărie.
Directorul general al Aquatim, Ilie Vlaicu, a dat asigurări că va verifica situaţia şi că lucrarea va fi finalizată în cursul lunii august, cu asfaltare cu tot. Iar firma executantă pare să se fi mobilizat după prezentarea situaţiei.
„Mulţumesc tion… Astăzi pe Lacului se munceşte de zor, sunt 14-15 oameni aici şi toată lumea munceşte…”, ne-a scris cititorul nostru, din nou, în cursul zilei de joi.
Alte articole pe aceeași temă:
Cititorii ne sesizeaza: cum se doarme pe santierele Timisoarei
Citiți principiile noastre de moderare aici!