Asociaţia pentru Dezvoltare Urbană, în colaborare cu Muzeul de Artă Timişoara şi cu sprijinul Fundaţiei Orange derulează, până în 31 octombrie 2013, proiectul „Simte arta în 6 muzee“, ce îşi propune îmbunătăţirea accesului persoanelor cu dizabilităţi în instituţiile muzeale.
”În aceste zile, la Muzeul de Artă Timişoara s-a instalat covorul tactil şi urmează să se realizeze reproduceri după tablouri şi cataloage în Braille cu descrierea muzeului şi a reproducerilor. Covorul tactil este completat de audioghidurile dedicate nevăzătorilor”, precizează muzeograful Marius Cornea.
Din proiectul „Simte arta în 6 muzee“ finanţat de Fundaţia Orange, mai fac parte şi Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Muzeul Militar Naţional, Muzeul „Casa Mureşenilor“ din Braşov. Proiectul vizează introducerea în muzeele partenere a echipamentelor şi serviciilor adaptate persoanelor cu dizabilităţi (exponate dedicate, tangibile, cataloage, hărţi în limbaj Braille, covoare tactile, lize electrice, ghiduri audio, interpreţi mimicogestuali), organizarea de vizite şi ateliere gratuite în muzeele partenere și creşterea gradului de conştientizare şi promovarea oportunităţilor de acces în muzee pentru persoanele cu dizabilităţi.
În Timișoara, una dintre primele instituții culturale devenite accesibile pentru nevăzători este Biblioteca Județeană Timiș, care a achiziționat aparate Daisy pentru Secția de Arte ”Deliu Petroiu”, de pe strada Intrarea Doinei nr.19 (Piaţa Mărăşti). Acolo vin, zilnic, oameni lipsiţi de lumina ochilor, să descopere sau să regăsească plăcerea lecturii, o delectare care nu-i costă, căci atât înscrierea, cât şi utilizarea fondului de lectură al BJT sunt, în continuare, oferite gratuit. Cititoarele sau player-ele Daisy sunt aparate asemănătoare cu MP3-CD-Player-ele din comerţ. Ele permit ascultarea cărţilor create în standardul Daisy, asigurând o experienţă asemănătoare celei oferite de audiobooks.
Biblioteca orbilor, o premiera bine vazuta la Timisoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!