Magistrații de la Curtea de Apel Timișoara s-au pronunțat joi în dosarul Heaven, deschis de cei de la DNA Timișoara. Nicușor Miuț, dar și alți patru angajați ai Primăriei Municipiului Timișoara au fost acuzați că au trucat o licitație prin care baza sportivă unde este amplasat clubul Heaven a fost adjudecată de Dorin Epure la un preț scăzut, iar ulterior contractul ar fi fost prelungit fără licitație. Mai mult, societatea lui Epure ar fi folosit o suprafață de teren mai mare decât cea prevăzută inițial în contract, pentru care nu a plătit chirie. Prin această manevră, Primăriei Municipiului Timișoara i-a fost adus un prejudiciu de peste 200.000 de euro.
Nicușor Miuț a fost condamnat la 4 ani de închisoare cu executare și interzicerea ocupării unor funcții publice timp de trei ani după eliberare. În același dosar, Marius Voicu a primit trei ani de închisoare cu executare, iar Petru Opra și Octavian Roșca au primit câte trei ani de închisoare cu suspendare. Florin Chirițescu a încasat doi ani de închisoare, tot cu suspendare.
UPDATE. Nicușor Miuț s-a predat joi seară.
El a fost preluat de o echipa de la Compartimentul Urmăriți din cadrul IPJ Timiș și a fost dus la Penitenciarul Popa Șapcă unde își va ispăși pedeapsa.
Articole pe aceeași temă:
Nicusor Miut, trimis in judecata de DNA pentru abuz in serviciu
Citiți principiile noastre de moderare aici!