Vasile Balaș era căutat de joi după-amiază, imediat după ce soția lui a reușit să fugă și să le povestească polițiștilor că a fost răpită de lângă judecătoria Lugoj, iar mai apoi a fost violată și sechestrată.
Cum femeia avea un ordin de restricție emis de instanță pe numele soțului său cu câteva zile în urmă, oamenii legii din Timișoara au intrat imediat în alertă. Bărbatul, care nu are permis de conducere, a mers de la Timișoara până acasă, la Lugoj, de unde și-a luat fetița de 4 ani și a plecat, din nou, cu mașina.
A ajuns până la Caransebeș, acolo de unde a sunat la 112 și a cerut să vorbească cu soția lui, povestesc surse din cadrul anchetei. Le-a spus dispecerilor că se va sinucide, însă dimineața s-a întors acasă la Lugoj de unde a și fost ridicat de polițiști.
El este în continuare audiat de procurori în trei dosare penale. Primul dintre ele a fost deschis în momentul în care și-a sechestrat și violat prima dată soția care plecase de acasă, al doilea a fost deschis joi tot pentru viol și lipsire de libertate, iar în al treilea este cercetat pentru că a încălcat ordinul judecătoresc de restricție.
Acestor acuzații li se mai adaugă însă și conducerea fără permis, infracțiune pentru care bărbatul a mai fost condamnat în trecut la închisoare cu suspendare.
Între timp soția lui a mers, împreună cu polițiștii și cei de la Protecția Copilului, la casa în care locuia bărbatul. De acolo a luat-o pe fetița de 4 ani care până la pronunțarea custodiei rămăsese în grija tatălui.
UPDATE. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de sâmbătă va fi prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă.
„Pe numele bărbatului de 39 de ani, din municipiul Lugoj, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj au emis ordonanța de reținere pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de mâine să fie prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă. Față de acesta se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal (3 fapte), viol (2 fapte), încălcarea hotărârilor judecătorești (2 fapte), lovire și alte violențe și conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.
De asemenea, victima și fiica sa de 4 ani se află într-un stabiliment social, unde beneficiază de asistență socială și consiliere psihologică.
Sursa foto: cetateanul.ro
Articole pe aceeași temă:
Barbatul care si-a rapit si violat sotia chiar in ziua divortului a fost prins
TionTV: Sotul violator de la Lugoj, cercetat in trei dosare penale
Tanara din Lugoj, batuta si violata de sot pe parcursul mai multor luni
Citiți principiile noastre de moderare aici!