Potrivit reprezentanților Primăriei Timișoara, mai multe zone pline de noroi, de care nu s-a îngrijit nimeni până acum, vor fi transformate în adevărate parcări, pe mai multe străzi din cele două cartiere, cum ar fi Hebe, Luceafărul sau Florilor.
Se lucrează deja în mai multe zone din cartierul Șagului. Tion.ro a anunțat, la sfârșitul anului trecut, că reprezentanții Societății de Drumuri Municipale pregătesc mai multe investiții în parcări, în cartiere.
„Aproape 100 de locuri de parcare vor fi realizate în cartierele Calea Șagului și Steaua, pe terenuri care nu au fost amenajate anterior. Vorbim de locuri de parcare pe strada Hebe, atât pe stradă, cât și pe un teren aflat la intersecția cu strada Mureș, de asemenea, pe strada Luceafărul, în careul dintre blocuri, și pe strada Florilor, tot într-o zonă de blocuri. Investițiile sunt făcute de SDM, din fonduri proprii, provenite din încasările de la Timpark”, a declarat, pentru Tion.ro, viceprimarul Dan Diaconu.
Pe strada Luceafărul, potrivit edilului, ar putea fi realizată și o nouă cale de acces pentru șoferi, ei putând intra pe stradă doar dinspre Bd. Liviu Rebreanu.
„Credem că ar mai trebui deschis un acces, înspre strada Luceafărul, din careul de blocuri. Accesul este realizabil și ar mai putea fi executate câteva locuri de parcare”, ne-a mai spus Diaconu.
Viceprimarul Timișoarei susține că muncitorii SDM vor lucra în continuare la amenajarea de locuri de parcare. Când vor termina în Șagului și Steaua se vor muta în zona Ștefan cel Mare și în zona străzii Liege.
Potrivit șefului Serviciului Administrare Parcări Timpark din cadrul SDM, ar fi vorba, în total, despre 670 de noi locuri de parcare.
„Avem autorizație de construcție pentru 670 de locuri de parcare în zone de locuințe. În cartierul Steaua vor fi cele mai multe: 320 aproximativ, urmează punctual pe strada Căpitan Damșescu, unde s-au realizat 65 deja, apoi vor intra în lucru străzile Luceafărul, Hebe, Soarelui – la intersecția Ștefan Octavian Iosif cu Ștefan cel Mare, în spatele blocurilor acolo, și strada Lugojului. Sunt investiții în locuri de parcare, aceste străzi nu sunt incluse în Timpark momentan. Am început investiția de anul acesta, la anul o să continuăm”, declara șeful Timpark pentru Tion.ro, în decembrie 2015.
Prin urmare, șoferii vor putea folosi aceste noi locuri de parcare doar dacă vor plăti sistemul Timpark.
Alte articole pe aceeași temă:
Strazi noi cu Timpark: peste 600 de locuri de parcare noi amenajate in cartiere la Timisoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!