În Capitală, peste 30.000 de oameni au protestat timp de patru ore, în Piața Universității, dar și la Parlament. Pe pancartele din mulțime a fost scris „Nu mă cumperi cu două demisii”, „Nu ne puteţi manipula”, „Eu cred în România”, „The day we give in is the day we die” (Ziua în care cedăm este ziua în care murim, versuri Goodbye to Gravity, n.r.), informează Mediafax.
Oamenii au spus că au venit în miercuri seară pentru a cere mai mult decât demisii de la politicieni.
Tinerii care au protestat în Piața Universității au împărțit în mulțime „Ziarul Colectiv” – coli A 4, pe care sunt tipărite patru texte „adunate de la oameni care fac pe Facebook ceea ce presa a uitat să facă sau nu vrea să facă”, primul text fiind al lui Adrian Rugină, toboşar al trupei „Bucium”, care şi-a pierdut viaţa în incendiul de vineri seară din Clubul Colectiv.
Și la Paris, aproximativ 200 de oameni au protestat în zona Trocadero, pe lângă Tour Eiffel, strigând „Diaspora e cu voi” şi „Corupţia ucide”. Ei au depus lumânări, au îngenunchiat şi au spus „Tatăl Nostru” în memoria victimelor de la clubul Colectiv
Inițial manifestanții de la Paris au vrut să se adune în fața Ambasadei României, ar au obţinut autorizaţie la Trocadero.
La Cluj, peste 3.000 de persoane au mărșăluit prin oraş şi au scandat la adresa Guvernului, Parlamentului, a tuturor partidelor politice, dar au avut şi reacţii la adresa Bisericii Ortodoxe, mai notează Mediafax. Marșul s-a încheiat în acelaşi loc din care au pornit, adică Piaţa Unirii.
Pentru a doua seară consecutiv, peste 200 de persoane s-au adunat în centrul municipiului Ploieşti, într-o manifestaţie spontană împotriva clasei politice, în timp ce în fața Prefecturii Brașov s-au strâns peste 500 de oameni cu steaguri și pancarte cu mesaje împotriva clasei politice.
Și în Piața Unirii din Iași a avut loc o manifestare similară, unde aproximativ 400 de persoane au protestat, susținând că demisia lui Victor Ponta nu rezolvă lucrurile şi că e necesară curăţarea clasei politice. La Sibiu, numărul participanților la marșul de protest a depășit 1.000. Aceștia au pornit spre Catedrala Mitropolitană, unde au spus o rugăciune, iar de acolo au continuat drumul spre Prefectură, scandând, printre altele,„Daniel, Daniel, ia-te după Viorel!”, „Vrem spitale, nu catedrale”.
La Galați au protestat peste 2.000 de oameni, printre acestea numărându-se şi vărul Valentinei Florea, tânăra de 27 de ani care a decedat în incendiul din clubul Colectiv, care a spus că speră că în urma mitingurilor lucrurile se vor schimba.
Și în fața Prefecturii Alba s-au adunat aproximativ 400 de oameni cu bannere cu mesaje precum „O dorinţă sinceră, România liberă” sau „Nu plecăm acasă, morţii nu ne lasă”, în timp ce în centrul Buzăului, peste 1.000 de persoane, majoritatea tineri, au aprins lumânări în memoria celor 32 de victime ale incendiului din clubul Colectiv, iar apoi au pornit în marş pe străzile oraşului, oprindu-se în faţa Spitalului Judeţean unde au spus „Tatăl nostru”, potrivit Mediafax.
În Bacău, 1.500 de oameni au protestat timp de două ore, solicitând, printre altele, demisia parlamentarilor, dar şi a primarului oraşului, Romeo Stavarache, condamnat la închisoare cu suspendare într-un dosar legat de repartizarea unei locuinţe.
Articole pe aceeași temă:
Protest in Piata Operei: mii de timisoreni, alaturi de manifestantii din Bucuresti
Citiți principiile noastre de moderare aici!