Periodic, şeful Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, Cătălin Homor, anunţă public noi termene şi un număr de kilometri care vor ferici şoferii români. În ultima asemenea ieşire acesta promite că România va avea 1.000 de kilometri de autostradă până în 2018. Pe listă se află şi Lugoj – Deva, autostrada oprită şi repornită deja de atâtea ori pentru lipsa autorizaţiilor de tot felul. Totuşi, spune Homor, această autostradă va fi gata anul viitor. Deocamdată e posibil să se deschidă circulaţiei 15 kilometri, deşi şi despre acest termen șeful CNADNR spune că „probabilitatea de a fi daţi traficului este spre 100%”
Pentru acest an se speră la finalizarea a 66 de kilometri de autostrăzi inclusiv aceşti 15 kilometri menţionaţi, spune Homor, plus celebra autostradă demolată între Sibiu şi Orăştie.
„Dacă discutăm de Sebeş – Turda, loturile 3 şi 4. Sunt într-o fază destul de avansată. Posibilitatea de a fi deschişi la finalul anului există, dar cea mai mică influenţă negativă… vremea… plouă două săptămâni… ne duc lucrările anul viitor. Mai avem Lugoj – Deva care este în execuţie – 15 kilometri, probabilitatea de a fi daţi traficului este spre 100%”, a spus Cătălin Homor, directorul general al CNADNR, pentru Digi 24.
Celebra peşteră cu lilieci produce cea mai mare supărare a drumarilor, aceasta împiedicând emiterea unei autorizaţii de mediu.
„Pe Lugoj-Deva avem și celebra peșteră ce împiedică emiterea acordului de mediu pentru emiterea autorizației de construire. În momentul de față subiectul e într-o mișcare destul de accelerată. Este o chestiune de timp până primim autorizația. Noi estimăm că în a doua decadă a lunii septembrie să avem autorizația pe masă. În aceste condiții cei 15 km vor fi finalizați și dați traficului”, a mai declarat directorul CNADNR, Cătălin Homor.
Lotul 2 din Lugoj – Deva, a avut semnarea contractului de execuţie în decembrie 2013, iar ordinul de începere a lucrărilor a fost dat în ianuarie 2014. Finalizarea lucrărilor era programată în iulie 2016, dar a fost amânată, după ce a fost impusă realizarea celebrelor ecoducte. Valoarea ofertată a lucrărilor a fost de 423 de milioane de lei. Contractul de execuţie pe lotul 3 a fost semnat în mai 2013, iar valoarea licitată a lucrărilor a fost de 579 milioane de lei. Finalizarea acestui lot ar fi trebuit să aibă loc în mai 2016. Lucrările la tronsonul patru sunt începute din 2013 şi ar fi trebuit finalizate în luna mai a anului în curs. Valoarea lucrărilor la acest tronson este de 420 de milioane de lei.
Articole pe aceeași temă:
Constructorul lotului trei al autostrazii Lugoj – Deva, presat sa urgenteze lucrarile
Primii 15 kilometri din lotul 2 al autostrazii Lugoj – Deva ar putea fi finalizati in acest an
Autostrada Lugoj – Deva se deschide in 2016, cu exceptia zonelor cu tuneluri. Nod rutier la Holdea
Citiți principiile noastre de moderare aici!