Acoperirea bălții insalubre de pe strada Lacului a început încă din anul 2014, urmând ca „în câteva luni” aceasta să fie transformată într-un parc cu loc de joacă și teren de sport pentru copii, „primul parc în zona Ana Ipătescu după 20 de ani”. Sau cel puțin așa declara, la acea vreme, viceprimarul Dan Diaconu.
S-a reușit în cele din urmă acoperirea bălții, dar parcul nu a mai fost amenajat. La început au fost probleme cu găsirea unei firme care să facă proiectul. Municipalitatea a făcut cinci licitații, dar fără succes, așa că s-a ajuns la o colaborare cu Facultatea de Horticultură.
Viitorul parc din zona Ana Ipătescu este transformat încetul cu încetul într-o groapă de gunoi. Muncitorii primăriei au fost nevoiți să intervină nu o singură dată pentru a curăța zona. Și asta se va întâmpla de mai multe ori, pentru că parcul încă nu poate fi amenajat.
„Suntem în instanță, pentru anumite corecții cadastrale, pentru suprafață. După terminarea procesului, se va trece imediat la amenajarea zonei. Nu putem să facem proiectul până nu avem toată suprafața. Nu lipsește mult, dar e mai mult de 10% din suprafață, pentru că dacă era până la 10% nu era nevoie de instanță. Întrucât erau corecții care depășesc 10% din suprafață, a fost nevoie de instanță”, explică primarul Nicolae Robu.
Edilul-șef susține că anul acesta se va rezolva problema și le transmite celor din zonă să dea dovadă de civilizație.
”Vom începe amenajarea în acest an, dar până atunci trebuie făcută igienizarea zonei. Din păcate, cetățeni care n-au nimic în comun cu regulile de bun simț și civilizația depozitează acolo tot felul de gunoaie. Noi trebuie să intervenim, chiar dacă mizeria este la ea acasă”, a conchis Robu.
Articole pe aceeași temă:
Parcul care trebuia sa ia locul Baltii Lacului s-a ratacit… la licitatie
Un nou parc, in 2015, in zona Dambovita din Timisoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!