Principala problemă a polițiștilor de frontieră o reprezintă numărul foarte mare de migranți. Numărul persoanelor care au trecut ilegal frontiera din vestul țării a crescut de 12 ori față de anul precedent. În primele șase luni au fost prinși peste 1400 de transfugi. În acest sens se fac eforturi foarte mari pentru prinderea călăuzelor și destructurarea rețelelor care se ocupă cu traficul de migranți.
„Problemele operative care ne apasă în acest moment sunt cunoscute. Combaterea migrației ilegale rămâne sarcină principală pentru că face parte din strategia țărilor din Spațiul Schengen. Cifrele pe migrație ilegală au crescut de aproximativ 12 ori față de anul trecut. Sunt aproximativ 1400 de cetățeni străini, care au ajuns în România prin zona de competență a ITPF Timișoara, în special prin zonele Lunga și Jimbolia. Majoritatea persoanelor depistate vin din țările afro-asiatice. Suntem prezenți și am depistat, într-o proporție foarte mare, pe toți cei care au trecut ilegal în România, dinspre Serbia”, a declarat seful ITPF Timișoara, Ion Mirescu.
A doua problemă cu care se confruntă polițiștii de frontieră este combaterea contrabandei cu țigări și produse accizabile. Contrabandiștii sunt greu de identificat din cauza metodelor din ce în ce mai sofisticate pe care le folosesc pentru a aduce ilegal marfă în țară. Pentru combaterea acestei probleme șeful ITPF Timișoara le cere polițiștilor de frontieră să fie corecți și imparțiali.
„Stăpânim în măsura profesională faptele de contrabandă. Cei care se ocupă cu astfel de fapte își diversifică metodele. Apelează la tot felul de mijloace în așa fel încât de la o zi la alta apelează la metode noi de a ocoli legea și de a folosi mijloace foarte sofisticate de ascundere a țigărilor. Trebuie să solicităm și să cerem polițiștilor de frontieră să fie corecți, imparțiali, să știe să facă diferența dintre un turist și un contrabandist”, a mai precizat șeful ITPF Timișoara.
Vă reamintim că, în urmă cu aproximativ două săptămâni, în cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, a fost împuternicit pentru șase luni în funcția de șef, comisarul șef Ion Mirescu.
Inspectoratul Teritorial al Politiei de Frontiera Timisoara are un nou sef
Citiți principiile noastre de moderare aici!