Primăria Timişoara a încercat să găsească proiectant pentru fântâna cu jocuri de lumini, muzică şi apă, dar fără succes deocamdată, aşa că procedurile vor fi reluate.
„Nu a venit nimeni, dar pe plan local. Acum trebuie făcută mai multă publicitate ofertării, nu numai să se publice pe SEAP, să vorbim despre asta. Este adevărat că așa ceva nu știe să facă oricine. Presupun că și acesta este un motiv pentru care nu s-a prezentat nimeni, pentru că, în plan local, nimeni nu are experiență în domeniu și nu a vrut să se hazardeze la un astfel de proiect, care presupune un nivel de tehnicitate ridicată”, crede primarul Nicolae Robu.
Edilul a prezentat şi o simulare – cum ar vrea să fie spectacolul de jocuri de lumini, apă, muzică şi chiar flăcări – şi este convins că în cele din urmă se va găsi un proiectant care să se ocupe de fântână.
„Trebuie să poată oferi spectacole nu neapărat identice cu acela pe care l-am prezentat în acel demo, dar în orice caz comparabile. Mai vreau să precizez că tot sistemul va trebui să fie unul versatil, care să permit o multitudine de spectacole. Acela era doar un exemplu, însă pe același sistem de duze se pot concepe un număr uriaș de spectacole. Am garanția că se poate face așa ceva, pentru că acea prezentare în regim de simulare pe care am făcut-o în campania electorală a fost văzută de mai multe firme care, în acea perioadă de început de mandat s-au prezentat la discuții la primărie să se intereseze. A fost o firmă din Germania, una din Spania, una din Ungaria (…), au fost din Oradea… Au fost vreo cinci, cu toții au spus că se poate face așa ceva, că ar fi foarte frumos și că, într-adevăr, ar fi o premieră. Toți au afirmat că, după știrea lor, pe apă curgătoare nu s-a făcut, dar că soluțiile tehnice sunt foarte la îndemână”, a mai declarat Robu.
La cât s-ar ridica investiţia? Primarul Timişoarei vorbeşte despre 2 milioane de euro şi spune că, odate realizate studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic, s-ar găsi bani la buget şi anul acesta.
„Dacă totul merge bine, am da bani din bugetul local pentru începerea lucrărilor chiar din acest an. Nu este o lucrare foarte costisitoare, la Arad au alocat 5 milioane de euro, inspirându-se de la noi, de la ideea de a face pe o apă curgătoare, trebuie să punctăm lucrul acesta… Noi nu vrem să facem ceva atât de scump, dar, în orice caz, 2 milioane… și eu cred că va ieși ceva foarte frumos”, a concluzionat Robu.
Rămâne de văzut dacă liberalul va reuşi să realizeze fântâna până la încheierea mandatului, în vara anului viitor.
Citiți principiile noastre de moderare aici!