Subiectul notificărilor lipite pe crucile din cimitire, măsură dispusă de viceprimarul Traian Stoia, a generat un scandal la mijlocul acestei luni.
„Primăria a demarat o acţiune de înştiinţare a cetăţenilor cu privire la faptul că neachitarea taxei de concesionare a locului de veci, după 7 ani, atrage după sine atribuirea acestuia altor persoane şi respectiv desfiinţarea lucrărilor funerare edificate pe acele amplasamente. Sunt în curs de inventariere toate locurile a căror concesiune a expirat şi sunt lipite înştiinţări pe toate mormintele în cauză”, anunţa atunci Stoia, care avertiza că în locurile respective ar putea fi îngropate alte persoane.
Demersul viceprimarului a fost blocat de primarul Nicolae Robu, care a considerat iniţiativa ca fiind deplasată şi a cerut să fie date jos hârtiile de pe cruci.
Stoia spune însă că măsura este legală şi a fost eficientă până la urmă.
„S-a spus că nu era legal să se pună afișe pe cruci. Regulamentul de funcționare a cimitirelor spune că societatea concesionară, cu avizul primăriei, are obligația să anunțe situațiile prevăzute - că nu s-a mai plătit -, după următoarea procedură: somație la adresa din registru și din evidența computerizată - aici noi avem foarte multe adrese în RFG, Franța, șamd. -, și înștiințări lipite pe mormintele în cauză. Noi am vrut să profităm de Paște pentru a le aduce la cunoștință oamenilor că mai sunt și obligații față de cei plecați dintre noi. Față de 5-10 persoane care veneau să achite taxa de concesionare a locului de veci, acum vin 80-100 și e coadă în permanență…”, a explicat viceprimarul.
Chiar dacă „măsura pare neelegantă”, edilul a afirmat că încasările municipalităţii au crescut cu mai bine de jumătate de când au fost lansate avertismentele.
„Au crescut cu mai mult de 50% încasările după ce s-au pus acele afișe. În 14 aprilie au fost 118 oameni. Cu o zi înainte au fost 16 oameni. Au fost 142 în următoarea zi, 126 în următoarea… S-a dat o notă internă, lucrurile au continuat, pentru că treabă era legală. S-a decis să se modifice textul… Pare neelegantă măsura, dar e legală și e în favoarea primăriei și a celor care se pot trezi că nu mai au spațiul respectiv la dispoziție. Suma totală încasată a fost de peste 132.000 de lei”, a adăugat Stoia.
Totuşi, autorităţile locale au decis să nu mai lipească notificări pe crucile din cimitire de acum înainte.
„Eu am discutat cu domnul primar, dânsul nu avea cunoștință în momentul când a făcut vorbire despre acest regulament. I l-am arătat și urmează să modificăm această prevedere, în sensul ca afișajul să se facă pe panoul de afișaj pus la intrarea în cimitir.
O să facem această modificare ca să evităm discuțiile. Este vorba de Hotărârea de Consiliu Local 354 din 25.10.2011”, a mai anunţat viceprimarul Traian Stoia.
Concesionarea unui loc de veci pe 7 ani într-unul dintre cimitirele Timişoarei costă în prezent 96,4 lei.
Articole pe aceeaşi temă:
Primaria Timisoara pune notificari pe morminte: cine n-a platit taxele pierde locul de veci
Citiți principiile noastre de moderare aici!