Reprezentaţia va avea loc luni, 7 aprilie 2014, de la ora 18:00, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Reșița.
”Regizorul Alexandru Dabija a pus în scenă un text de tinereţe al dramaturgului german Bertolt Brecht, scris în 1919, pe când autorul avea doar 21 de ani. Spectacolul izbutește să îi pună în valoare pe cei zece actori, care interpretează, cântă şi dansează, trecând cu lejeritate de la un registru la altul: Rareş Hontzu, Dana Borteanu, Silvia Török, Olga Török, Franz Kattesch, Georg Peetz, Ioana Iacob, Radu Vulpe, Konstantin Keidel şi Patrick Cionac. Coregrafia spectacolului este semnată de Florin Fieroiu. Comedia Nunta micilor burghezi evocă degradarea micii burghezii, surprinsă în contextul unei nunţi la care se întâlnesc atât mirii, cît şi rudele şi prietenii acestora. Brecht ridiculizează aparenta perfecţiune şi falsa moralitate ale acestei clase sociale, printr-un dialog relaxat, cu calambururi, alegorii şi un umor absurd. Cu alte cuvinte, ceea ce se dorea a fi cea mai fericită zi se transformă într-o adevărată catastrofă, culminând cu dărâmarea fericirii micii burghezii. Invitaţii se poartă nepoliticos unii cu alţii, se jignesc şi fac apropouri vulgare. Ca şi cum toate acestea nu ar fi de ajuns, toată mândria mirelui, anume mobila construită cu mult efort chiar de el însuşi, începe treptat să se dezmembreze, iar ultima fărâmă de amabilitate dispare şi ea”, precizează echipa TGST
Spectacolul se traduce în limba română.
Citiți principiile noastre de moderare aici!