Reprezentanții municipalității au lansat o licitație pentru „execuția lucrărilor (PT + execuție) – lucrări suplimentare pentru reabilitarea fațadei placată cu travertin de la Palatul Culturii Timișoara – Piața Victoriei HCL 286/2008, Timișoara – Reabilitarea fațadei placată cu travertin de la Palatul Cultural Timișoara”.
Se caută o firmă care să se ocupe atât de proiectare, cât și de execuție, iar suma pusă la bătaie de primărie este estimată la 4,66 milioane de lei cu TVA, adică aproape 990.000 de euro. Ofertele se pot depune până în 5 august la ora 15, iar valabilitatea contractului ar fi de 12 luni.
În 16 februarie 2016, primarul Nicolae Robu anunța că municipalitatea a finalizat licitația pentru reabilitarea fațadei principale a Palatului Culturii, firma câștigătoare fiind Alex Dia Construct SRL, cu o ofertă de 632.000 de lei, adică puțin peste 140.000 de euro. Șantierul ar fi trebuit să înceapă în câteva săptămâni, dar în centrul Timișoarei nu s-a schimbat nimic. Inițial s-a spus că se face o evaluare, apoi că se stă după avize, apoi s-au făcut modificări în proiect. Au trecut mai bine de trei ani de atunci, iar reprezentanții primăriei au decis să facă o licitație nouă.
Palatul Culturii a fost construit în anii 1872 – 1875 și a fost proiectat de arhitecții Fellner și Helmer. În 1880, clădirea a ars și a fost reconstruită în același stil. În 1920 a ars din nou și, din nou, a fost reconstruită, în perioada 1923 – 1928. Între anii 1934 și 1936, arh. Duiliu Marcu a proiectat și a realizat fațada actuală a Palatului.
Articole pe aceeași temă:
http://www.tion.ro/opera-romana-asteapta-de-doi-ani-santierul-proiectul-inca-nu-a-fost-refacut/2002555
http://www.tion.ro/piata-victoriei-si-opera-romana-intra-in-santier-in-2018-vor-fi-ca-noi-pana-in-2021/1928366
http://www.tion.ro/cade-tencuiala-de-pe-opera-dar-cladirea-inca-nu-intra-in-santier-pentru-reabilitare-mai-e-nevoie-de-avize/1737161
http://www.tion.ro/alba-neagra-cu-reabilitarea-fatadei-operei-romane-santierul-ar-putea-incepe-abia-in-2017/1704484
Citiți principiile noastre de moderare aici!