O scrisoare deschisă semnată de prof. Viorica Bălteanu îî îndeamnă pe enoriaşi să se afle miercuri, la orele 18, la Catedrala Mitropolitană din Timişoara. Reproducem mai jos textul integral al acestei scrisori:
“Este foarte important să fim uniţi, acum, când Răutatea încearcă să ne lovească şi în suflet, uitând că acesta e nemuritor, aşadar foarte tare, cu adevărat de neînvins.
Mitropolitul nostru nu-şi pierde NICIO CLIPĂ nădejdea în Cel de Sus. Prin seninătatea şi răbdarea sa fără margini ne îndeamna să fim puternici, uniţi, de neclintit. Acest precedent ignobil ivit în Biserica noastră trebuie răsturnat, prin dreapta decizie a Patriarhiei Române, la cererea noastră scrisă, argumentată onest şi ferm.
NOI, CREDINCIOŞII MIRENI (fiind foarte mulţi, fiind chiar trup şi suflet cu biserica neamului, încep aici cu laicii ortodocşi) ŞI TOT CLERUL DE BUNĂCREDINŢĂ – DEVOTAŢI FIIND BANATULUI, ŢĂRII NOASTRE ŞI RELIGIEI CREŞTINE – AŞA SIMŢIM.
Sunt convinsă că ni se vor alătura şi credincioşi de alte confesiuni, chiar şi liber cugetători, deoarece, atunci când un mare om de cultură şi îndrumător spiritual este umilit, oamenii adevăraţi nu pot rămâne indiferenţi. Spiritul Timişoarei e viu, el nu poate fi nesocotit!
Poimâine, SCRISOAREA DESCHISĂ va fi redactată, va fi citită, apoi, publicată, în Ţară şi peste hotare. Numai solidaritatea poate asigura izbânda cauzelor drepte!
Doamne, ajută!”
UPDATE: Patriarhia Română: “Facem un apel către credincioşii nemulţumiţi şi îi îndemnăm la rugăciune”.
Contactat telefonic şi rugat să expună un punct de vedere pe marginea acestei noi iniţiative de protest, părintele Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Ortodoxe Române, ne-a declarat următoarele: “Facem un apel către credincioşii nemulţumiţi şi îi îndemnăm la rugăciune. Această hotărâre, repet, a fost luată din respect pentru personalitatea Înaltpreasfinţitului Nicolae al Banatului. Nimeni însă nu poate contesta vârsta şi starea sa de sănătate. Ceea ce poate nu s-a înţeles foarte bine este că ÎPS Nicolae Corneanu rămâne Mitropolitul Banatului. Doar problemele administrative vor fi gestionate de către PS Paisie Lugojeanul, arhiereul vicar, sub îndrumarea lui Irineu al Olteniei.
Din punctul de vedere al Patriarhiei Române, credem că această hotărâre e mai mult decât binevenită, un ajutor în favoarea Mitropolitului Nicolae Corneanu. El rămâne în poziţia pe care o deţine, e pomenit în biserici şi mănăstiri, adresează pastorale. Doar atributele administrative, foarte multe într-o Mitropolie mare precum aceea a Banatului, revin episcopului vicar. Situaţia nu e unică în cadrul Bisericii Ortodoxe Române. Există o situaţie similară la Roman, unde episcopul Eftimie a cedat atribuţiunile administrative vicarului, el rămânând în continuare Episcopul Romanului.”
Citiți principiile noastre de moderare aici!