Accidentul s-a petrecut în noaptea de marţi spre miercuri, după ce poliţiştii, aflaţi pe strada Mureş din Timişoara, i-au făcut semn şoferiţei să tragă pe dreapta pentru un control de rutină. Aceasta a apăsat pe acceleraţie, însă lipsa de experienţă şi-a spus cuvântul: a derapat şi a intrat cu maşina în gardul unei case de pe aceeaşi stradă.
În urma accidentului, şoferiţa nu a fost rănită. Poliţiştii au verificat autoturismul în baza de date, stabilind că acesta nu este înmatriculat, autorizaţia provizorie de circulaţie fiind expirată din luna ianuarie.
Acum şoferiţa este cercetată penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat şi va suporta şi pagubele pe care le-a produs.
Citiți principiile noastre de moderare aici!