Timișorenii care vor să aibă parte de o seară de neuitat sunt așteptați în Club Porky’s. Okapi Sound își va prezenta aici cel mai nou album, „OkapiTati”, iar pe scenă vor urca unii dintre cei mai în vogă artiști ai momentului. Cei zece promit să facă un spectacol de zile mari.
Albumul a fost deja lansat în luna septembrie, iar pe acesta pot fi ascultate 23 de piese interpretate de Grasu XXL, Guess Who, Maximilian, Mitză, Spike, MefX, Junky, Tranda, Nane și DJ Oldskull, dar și de invitații acestora Alan & Kepa, Criss Blaziny, Zhao și DJ Undoo.
Cei care vor să asculte albumul, pot face acest lucru gratuit pe www.okapisound.com.
Astfel, joi, 16 octombrie, de la ora 22:00, se va da startul la distracție. Biletul de intrare costă 20 lei, iar primii 100 de timișoreni care se prezintă la eveniment vor primi și un cadou, respectiv un CD cu „OkapiTati”.
Foto: facebook/OkapiTati
Citiți principiile noastre de moderare aici!