Luptă aprigă pentru titlul de Capitală Culturală a Europei. Dacă directorul Filarmonicii Banatul, Ioan Coriolan Gârboni, sesiza, la mijlocul lunii trecute, că alte oraşe ale ţării au început să imite Timişoara, prin evenimentele culturale pe care le organizează, acum primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, îi răspunde cu aceeaşi monedă.
„Din câte am înțeles eu, bugetul Craiovei este undeva la 150 de milioane de euro pe an, sub jumătate față de Timișoara. Am făcut un calcul, pentru că la început și eu m-am speriat când am aflat că ei au dat asociației lor 15% din bugetul orașului pentru cultură. Dar 15% din cât dau ei e mai puțin decât dă Timișoara la oră actuală. Noi dăm în jur de 10%. Problema este că ei nu au experiența unor evenimente, din cauza asta au încercat să imite multe evenimente pe care le-am făcut noi – cum ar fi ieșirile în stradă ale filarmonicii și altele. E foarte bine, și Brașovul ne imită. Eu mă bucur că ei fac asta, e dreptul lor. Problema cu cei din Craiova este că au un sprijin foarte puternic de la București. Acum vor să-și construiască stadion, deși nu au echipă, au primit bani de la Ministerul Culturii, numai pentru un festival, în jur de 100.000 de euro. Noi nu am primit nici măcar cei 50.000 de lei ceruți pentru Festivalul Timișoara Muzicală…”, declara, recent, Gârboni, convins, totuşi, că lupta cea mare se va da între Timișoara, Cluj și Iași.
Primarul Craiovei a reacţionat, pe Facebook, după spectacolul organizat de Filarmonica Banatul în Piaţa Bălcescu din Timișoara în acest sfârşit de săptămână.
„Cum ne copiază Timişoara cu Filarmonica în cartiere… Noroc cu Gârboni care vine pe la Craiova, să mai înveţe câte ceva”, a postat Lia Olguţa Vasilescu, completată imediat de alţi prieteni virtuali care au concluzionat că timişorenii nu au imaginaţie, iar craiovenii sunt „primii în ale culturii”.
Asta, după ce şi la Craiova a fost organizat un spectacol grandios în aer liber, „Carmina Burana”, la începutul acestei luni, cu ocazia zilelor oraşului. Un spectacol pus în scenă tot de un timişorean, maestrul Francisc Valkay. Manifestările culturale continuă, la Craiova, cu o serie de concerte susţinute de orchestra Filarmonicii Oltenia în cartierele oraşului, printre blocuri.
Cert este că Filarmonica Banatul nu se află la prima ieşire în aer liber, organizând astfel de spectacole de ani buni. Are ”la activ” concerte pe Bega, pe şantiere sau chiar pe pista Aeroportului Timişoara.
Oricum, directorul Filarmonicii Banatul crede că este bine că există competiţie până la urmă.
„Eu o iubesc pe Olguţa şi îmi e aşa de dragă. (…) Eu nu comentez, mi-e prea dragă primăriţa lor şi nu înţeleg ce are cu mine. Glume am făcut şi eu pe tema ei, deci nu am ce să comentez. Eu am o relaţie foarte bună cu cei din Craiova. Mă duc des pe acolo şi colaborăm. Acum, spre exemplu, filarmonica lor pleacă în Coreea, pentru că le-am dus impresarii cu care am colaborat noi. Eu îi sprijin, din moment ce Filarmonica din Timişoara şi Filarmonica din Craiova sunt filarmonici surori. Din aceeaşi lege dată de Regele Mihai au fost create amândouă. Această concurenţă dintre Craiova şi Timişoara este benefică… extrem de benefică. Bineîneţeles că mesajul e legat de candidatura celor două oraşe la titlul de Capitală Culturală Europeană. Craiova are de recuperat puţin din urmă, pentru că dacă la noi administraţia a decis de mult să facă demersuri, am fost primul oraş care am anunţat candidatura, Craiova a intrat mai târziu în competiţia asta. Şi începe să recupereze, e foarte bine ce fac ei. Dar noi am făcut Carmina Burana pe aeroport în 2010, ei după 4 ani… Eu le ţin pumnii şi mă bucur foarte mult de această concurenţă, sunt convins că e foarte benefică”, a declarat, pentru www.tion.ro, Ioan Gârboni.
Articole pe aceeaşi temă:
Se inteteste lupta pentru titlul de Capitala Culturala. De ce Timisoara si cine ne imita?
Citiți principiile noastre de moderare aici!