Judecătorii Curții de Apel București au hotărât achitarea controversatului om de afaceri din Timiș, Nikolau Mann, din lipsa unuia dintre elementele constitutive ale infracțiunii.
Vă reamintim că la sfârșitul lunii aprilie, Nikolaus Mann a fost reținut de procurorii DNA la frontiera Cenad, când încerca să fugă din țară. Afaceristul a fost suspectat de cumpărare de influență după ce, la începutul lunii aprilie, avocatul său, Andrei Gherasim, i-a cerut suma de 100.000 de euro pentru ca magistrații Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi ai Tribunalului Braşov să intervină în soluționarea favorabilă a două dosare civile, respectiv o cerere de strămutare a cauzei și o anulare a unui contract. Printr-un intermediar, avocatul omului de afaceri a primit suma de 50.000 de euro. Mann a fost anchetat într-un dosar penal și de către procurorii DIICOT, fiind acuzat de delapidare, fals, uz de fals și spălare de bani, prejudiciul adus bugetului statului fiind unul substanțial.
Instanța a reușit să recupereze suma de 50.000 de euro folosită de procurorii anticorupție pentru flagrant. Decizia poate fi atacată cu recurs la instanța supremă.
Nikolaus Mann, trimis in judecata pentru cumparare de influenta
Nikolaus Mann risca sa ajunga dupa gratii pentru cumparare de influenta
Citiți principiile noastre de moderare aici!