Zona Traian este, fără doar și poate, una dintre cele mai deplorabile din oraș. E plină de răufăcători, de clădiri degradate, pavaj distrus și mizerie, fapt recunoscut și de primarul Nicolae Robu, care în urmă cu mai bine de un an ne promitea intervenții serioase acolo. Singurele intervenții făcute însă de primărie s-au referit la evacuarea unor persoane din spațiile sociale ale municipalității, Robu aruncând vina și de data aceasta pe fosta administrație, care ar fi transformat proprietățile din zonă în locuințe sociale.
Pavajul din Traian nu a fost înlocuit, clădirile degradate nu au fost refăcute (primăria nu s-a lăudat nici cu amenzi pentru proprietarii care nu le îngrijesc – n.r.), curățenie nu s-a făcut, dar municipalitatea și Societatea de Piețe au deschis un târg cu produse tradiționale. A fost ca la rugă în Piața Traian, unde săptămâna trecută au sfârâit micii, a curs berea și a răsunat muzica populară.
„Eu zic că a fost un eveniment foarte reușit și că este un început de punere în valoare a pieței. Din păcate, această piață istorică a Timișoarei practic a fost transformată în una fără viață atunci când s-a aprobat ca pe scară largă în clădirile din acea parte a orașului să locuiască persoane care nu onorează prin conduita lor orașul nostru. Să nu fiu înțeles greșit, eu nu la etnia lor mă refer, ci la conduita lor, pentru că fiecare om trebuie judecat el însuși în parte, și nu prin prisma etniei sau a culorii, religiei, limbii vorbite șamd. Ei bine, acum vrem să redăm viață acelei piețe. E adevărat, au și fost evacuați destul de mulți dintre răufăcătorii din zonă, dar vom fi foarte vigilenți ca și cei care au mai rămas pe acolo să avem forțe polițienești suficiente încât să ținem lucrurile sub control. E plin de polițiști în civil și de polițiști în uniformă și drept urmare le recomand celor cu gânduri necurate să renunțe la astfel de gânduri și să devină cetățeni corecți”, a explicat primarul.
Întrebat de ce nu s-a intervenit la pavajul degradat, edilul-șef a răspuns sincer că… nu sunt resurse, astfel că s-a prioritizat. Cu toate astea, e normal să „aruncăm” un târg acolo, „piața din Traian” fiind un vis al șefului Societății de Piețe, Ionuț Nasleu.
„Nu s-a putut interveni la nivel de pavaj, pentru că nu avem resursele să facem atâtea lucruri. Le prioritizăm și am considerat că este important să facem intervenții în această parte centrală. Mi se pare normal să deschidem acel târg, pentru că acolo sunt câteva zone în care pavajul nu este într-o stare corespunzătoare, dar asta nu creează probleme târgului. Sunt o mulțime de oameni care se bucură de acest târg, am stat de vorbă cu oamenii, erau foarte mulțumiți. Nu avem ce să ne reproșăm. Evident că dacă am fi avut resurse, am fi făcut tot orașul peste noapte. Din păcate, nu putem noi să facem în câțiva ani ceea ce nu s-a făcut în oraș de-a lungul unei jumătăți de secol. Am făcut foarte foarte multe lucruri și oricine de bună credință le poate vedea și recunoaște asta, dar evident că nu am putut face totul”, a mai spus Nicolae Robu.
Târgul va fi deschis atâta timp cât va avea vizitatori, care vor găsi în Piața Traian de la suveniruri la cârnați, slănină, murături, dulcețuri, pâine, miere și alte produse apicole, brânzeturi, vin sau flori. De asemenea, se vor prepara mici și grătare, consilierii locali fiind cei care au votat să se facă mici doar la evenimente speciale. Edilul-șef spune că târgul în sine este un eveniment special.
„Nu sunt cheltuieli mari, pentru că aceste căsuțe nu sunt de unică folosință. Sunt niște căsuțe pe care le avem și pe care le vom folosi și la alte evenimente. Noi sperăm să aibă succes și să facem în fiecare an acest târg, cel puțin într-o sesiune. Vom asigura și anumite reprezentații artistice acolo, oamenii se vor bucura și de asta, și de oferta culinară. Câtă vreme este târgul se va putea găti, se vor face grătare, mici. Târgul în sine este un eveniment special. Ce eveniment super-special să fie?”, a conchis Robu.
Organizarea târgului anual de produse tradiționale a costat peste 50.000 de euro, bani cu care s-au cumpărat căsuțele, foișoare și o scenă.
Articole pe aceeași temă:
Vesti din Piata Traian, direct de la primar: Am reusit evacuarea a sase familii
Trimite articolul
Xfrumos in tiganisoara, mici bere si circ
nici in craiova nu se mai tin asa paranghelii dar timisorenilor le face placere
mizerabil, deplorabil, penibil, provoaca repulsie
timisoara cra crapitala 2021
ce frumoasa e timisoara zici ca e mumbay
mizerie manele mici bere si circ asta ii place romanului
Doamne fereste apara si pazeste
ce mandru e primatul vopsit
DANA SA VII PE LA MINE AZI DACA CITESTI AICI CA NU MERGE TELEFONUL SI NICI INTERNET NU AM SA ITI SCRIU
foarte frumos! pe gustul locuitorilor acestui cartier bronzat
A incins hora Lae s-a pupat cu babele, in urma a ramas aceasi mizerie…
Bine merci UE ne ofera fonduri europene pentru modernizarea cladirilor si pietelor istorice, incurajand conservarea si introducerea in circuitele turistice a patrimoniului si monumetelor istorice, Timisoara daca are ceva de pret, apai are cladirile istorice, 14.500 la numar, si 5 piete istorice cu un patrimoniu care ar putea fi inscris in patrmoniul UNESCO Heritage datorita arhitecturii si rezolvarilor plastice. Nu si in planurile Robului. Pentru asta iti trebuie minte, strategie si valorificarea si potentarea resurselor, chestii care il depasesc pe Bocsigan.
Pana una alta am constatat ca in Timisoara se circula fluent pe trei si patru benzi din centru către aeroport si din centru pana la ieșirea din Timisoara catre Giroc, cu o condiție, sa circuli civilizat si regulamentar, cu 60 de km/h pe primul traseu si respectiv cu 50km/h către Giroc.
Mai sunt însă si bizoni care circula pe banda pentru ambulantă, bus si taxi. Poliția locală ar trebui sa supravegheze in special traseul centru calea Girocului.
Dupa Robu măcar se vede ceva. Lăsați- o mai moale cu berea si cu micii.
De multe ori unii nu vad pădurea din cauza …… “frunzelor îngălbenite”.
Pentru robu balci = punere in valoare. Mergeti prin alte orase din tara, Cluj, Oradea si vedeti cum arata un oras modern fata de prafuitul balci care a ajuns Timisoara sub conducerea inteleapta a clovnului din fruntea primariei. De neinteles cum liberalii din alte parti au pus in fruntea lor oameni gospodari si noi am avut ghinionul sa ne pricopsim cu acest mascarici. Sa speram ca la vot timisorenii nu vor mai fi doar 20% ca sa ajunga iar acelasi primar cu 10% din voturile timisorenilor.
Nu pot sa cred ca l-am votat pe acest idiot.
Păi măi descreieratule, ai bani de fântâni cântătoare, dar nu ai bani să cârpești cât de cât cotețul ăla de piață?
Porcăria făcută în piața Traian e un eșec total. Din nou bani aruncați pe apa sâmbetei de către primărie și acest nesimțit susține că e o reușită totală. Vai mama noastră.
Arata ca o nunta la tara, inteleg ca mirele e domnul cu ochelari de soare. Cam asa dansa si Ceausescu la “adunarili populare” organizate in cinstea lui.
Vin alegerile si astia stiu sa voteze cu cei ce le dau mici, bere, ajutoare sociale. Si liberalii au invatat de la psd-isti cand erau in USL cum trebuie santajati astfel de cetateni ca sa nu uite cum sta treaba la vot.
Imi este greata 14 comm-uri de pe acelasi IP cu diferite nume de utilizatorii…sunteti patetici ..a inceput goana dupa voturii?? si pe deasupra va mai dati si like-uri singurii vai si amar de capul vostru slugii de 2 leii
Din veniturile generate din chirii sa fie intocmit proiect tehnic si SF pentru modernizarea pietei! Si nu bull**** de proiect de modernizare, ca in centrele istorice din Germania! Si inscrierea orasului ca sit istoric Unesco.
Pai cum sa mai fie resurse daca dam cadou in fiecare an 8 milioane euro pt asa zisele pierderi din conductele gaurite ale Coltermului falimentar si alte sifonari de bani, dupa care marim taxele si impozitele cu cate 50 la suta in fiecare an.Vin alegerile ,vin…
Cativa metri mai incolo iti rupi masina pe liniile de tramvai si pavaj iar debilul asta danseaza hora in fumul micilor… Mai penibil nu se poate! Jos Robu!
Oare Piața Traian nu merita nici o investiție?Nu aparține de Timisoara?
La ce mai țineți Abatorul ăla infect din Complex Studențesc?
Timișoara orașul viniturilor !
Căcâna: mici și bere, că vin alegerile!
50.000 de euro aruncati pe niste maghernite ce uratesc si mai mult o zona istorica dar cateva galeti de nisip pentru adus la nivel dalele de pe linia de tramvai nu are Robulache! Vin alegerile iar vopsitul incepe sa arunce cu pomeni. Peste un an Timisoara va fi capitala tiganiei europene, vor avea turistii straini ce sa fotografieze, cladiri in paragina, tiganie ca la usa cortului, betivi, gropi si hoti de buzunare