Totul după ce românul a încercat să îl ajute pe pakistanez să treacă granița ilegal în Serbia.
Pakistanezul a fost cel care le-a atras atenția oamenilor legii, luni seară, pe fâșia verde din apropiere de Vama Moravița. Polițiștii l-au observat cu aparatul cu termoviziune în timp ce mergea pe jos pe câmp, dinspre interiorul României spre teritoriul Serbiei. O echipă de intervenție a fost trimisă imediat în zonă, iar polițiștii l-au preluat pe bărbat și l-au dus la sediul poliției de frontieră pentru verificări.
Oamenii legii au stabilit că bărbatul se numește T. Hussain, are 36 de ani și este cetățean pakistanez. A intrat legal în România și chiar a obținut un permis de ședere temporară după ce s-a căsătorit cu o româncă.
„La cercetări, bărbatul a declarat că intenţiona să ajungă în Serbia şi ştiind că nu deţine documente legale pentru trecerea frontierei, a plătit unui cetăţean român o sută de euro să îl transporte cu maşina până în apropierea frontierei cu Serbia şi să îl îndrume pe unde să treacă ilegal frontiera.
Extinzând cercetările, poliţiştii de frontieră l-au identificat pe cetăţeanul român care l-a sprijinit pe cetățeanul pakistanez, acesta fiind Ioan D., în vârstă de 43 de ani, domiciliat pe raza judeţului Timiş. Barbatul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, fiind acum cercetat pentru trafic de migranţi. Totodată, T. Hussain este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, la finalizarea cazului urmând a fi luate măsurile legale ce se impun”, spun polițiștii de frontieră.
Citiți principiile noastre de moderare aici!