Timişorenii prezenţi vineri la orele serii pe malurile canalului Bega au urmărit cu interes parada ambarcaţiunilor, le-au aplaudat şi le-au fotografiat. Înainte de a face o tură cu barca, primarul le-a spus oamenilor că se intenţionează valorificarea canalului Bega, mai ales că a fost obţinută o finanţare europeană pentru un proiect care vizează reabilitarea malurilor şi că una dintre dorinţele sale este realizarea unui sistem de muzică, jocuri de lumini şi chiar foc pe Bega în zona Flora.
Robu a făcut o plimbare cu barca, împreună cu viceprimarul Sorin Grindeanu şi prefectul Eugen Dogariu, dar l-a lăsat la mal pe celălalt viceprimar al urbei, Dan Diaconu, pentru a se asigura… că primăria nu va ajunge pe mâna secretarului Ioan Cojocari în caz că se întâmplă ceva. Cel puţin aceasta a fost explicaţia oferită de edil.
„Au fost peste 50 de ambarcaţiuni, circa 20 recreative şi de agrement şi peste 30 reprezentând puterea sporturilor nautice, şi mă refer la canotajul academic aşa cum îl ştiu toţi şi caiac-canoe. Am reunit toate cluburile bune, reprezentând Clubul Sportiv Municipal, Universitatea, Clubul Sportiv Banatul, cluburile sportive şcolare nr. 1 şi Bega, Water Performance, Clubul Nautic Banat şi colegii de la Clubul Sportiv Arad, care au venit cu două bărci dragoane ce vor participa sâmbătă la un duel Timişoara – Arad, împreună cu regata sportivă demonstrativă de caiac şi de canotaj”, a explicat Mihai Costa, şef de serviciu în cadrul Primăriei Timişoara, responsabil de activitatea sportivă.
Potrivit programului anunțat de municipalitate, Festivalul Bega Bulevard va continua, sâmbătă de la ora 10.00, cu un concurs cu bărci-dragon la care sunt invitaţi să participe şi spectatorii, împreună cu Clubul Nautic Banat şi Clubul Sportiv Arad în zona Flora. Tot acolo, de la ora 11.00, doritorii vor fi iniţiaţi în canotaj pe simulatoare, iar la ora 17.00 va fi organizată o regată de canotaj şi caiac cu sportivii de la cluburile din Timişoara şi Clubul Sportiv Arad.
La ora 18.30, publicul va putea asista la o simulare de salvare dintr-o situaţie de urgenţă susţinută de Formaţiunea de Intervenţe Rapidă SALVO a Primăriei Timişoara şi demonstraţii de parapantă cu Paramotor Club – UVT în zona Podului Traian.
Duminică la ora 17.00 este programată deja celebra cursă a răţuştelor pe Bega. Circa 5.000 de răţuşte vor fi lansate la apă şi se vor întrece pe porţiunea de la Podul Tinereţii la Podul Traian.
Şi reprezentanţii Centrului Regional de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Timişoara s-a alăturat primăriei în cele trei zile de manifestări ale Festivalului Bega Bulevard. Pentru a-i convinge pe timişoreni să adopte un stil de viaţă sănătos vineri seara i-au provocat la dans. Mesagera centrului a fost Silvia Jabri, instructor de zumba fitness, care a dansat pe un ponton în zona Flora.
Incepe Festivalul Bega Bulevard: concerte, parade, plimbari cu vaporasul si Cursa Ratustelor
Citiți principiile noastre de moderare aici!