Horticultura S.A., societate aflată în subordinea Consiliului Local Timişoara, a câştigat licitaţia pentru reabilitarea Parcului Copiilor cu o ofertă de 2 milioane de euro şi se va apuca de treabă în luna mai, dau asigurări reprezentanţii Primăriei Timişoara.
„Licitaţia a fost câştigată de firma Horticultura. Valoarea contractului este de 2 milioane de euro, faţă de suma estimată în studiul de fezabilitate, care a fost de 3 milioane de euro. Lucrările trebuie să înceapă în luna mai, termenul de execuţie fiind de şase luni”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Timişoara, Flavius Boncea.
Astfel, în Parcul Copiilor se vor amenaja mai multe locuri de joacă şi o terasă, se vor reface aleile şi instalaţia electrică.
Vă reamintim că Parcul Copiilor a fost închis în urmă cu aproximativ opt ani, după ce un copil s-a accidentat folosind una dintre instalaţiile de joacă. În acel moment, Parcul Copiilor se afla în administrarea firmei Horticultura.
După mai mulţi ani de amânări şi discuţii, timp în care conducerea Primăriei Timişoara a iniţiat mai multe proiecte pentru refacerea parcului, acceptând inclusiv sugestiile copiilor din oraş, în 2007 Consiliul Local Timişoara a aprobat studiul de fezabilitate şi caietul de sarcini pentru demararea licitaţiei, însă una dintre hotărâri a fost atacată în instanţă de către prefectul de Timiş de atunci, Ovidiu Drăgănescu, care era nemulţumit de mai multe aspecte legale, dar şi de faptul că s-ar dori construcţia unui club în parc.
În 2008, municipalitatea a comandat un nou studiu de fezabilitate şi abia în 2010 a comandat şi proiectul tehnic.
Parcul Copiilor va fi refacut simplu. De necontestat!
Parcul Copiilor – nemtii ne spun cum sa-l facem, liberalii cer acces liber!
Citiți principiile noastre de moderare aici!