După numărarea a 89% din voturile exprimate duminică, partidul lui Alexis Tsipras, Syriza, a obținut 35,55% din sufragii, urmând să aibă 145 de parlamentari din totalul de 300 din Parlamentul grec. Acestora li se adaugă și bonusul de 50 de mandate acordate formațiunii politice câștigătoare.
“Am luptat împotriva unor puteri şi mai mari şi Syriza a dovedit că este prea dură pentru a muri, pentru că are legături profunde cu oamenii”, a afirmat Tsipras în cadrul discursului de victorie, alături de liderul partidului Grecii Independenţi, Panos Kammenos, potrivit Mediafax.
Grecii Independenţi (Anel) au fost partenerul de coaliţie al Syriza, după ce partidul lui Tsipras a ajuns la putere în ianuarie. Aceștia au obținut 3,67% din voturi, ceea ce înseamnă că vor avea 10 parlamentari, potrivit aceleiași surse.
Conform rezultatelor parțiale, formațiunea Noua Democraţie a obţinut 28,06% din voturi, urmând să aibă 75 de parlamentari. La două ore de la închiderea urnelor, liderul partidului, Vangelis Meimarakis, a recunoscut înfrângerea.
Victoria Syriza și a Grecilor Independenți a fost sărbătorită de mii de susținători duminică seara, la Atena.
“Acest rezultat este un mesaj pentru Europa, că forţele de stânga sunt prezente şi că ele pot şi vor mişca lucrurile în următoarea perioadă”, a declarat Kostas Tsipras, un oficial guvernamental şi văr al fostului premier, potrivit aceleiași surse.
Citiți principiile noastre de moderare aici!