Polițiștii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, împreună cu cei din cadrul Serviciului de Ordine Publică – Compartimentul Delicte Silvice i-au prins sâmbătă după-amiază pe Florin T., de 35 de ani, din Timișoara, Jivco T., de 55 de ani, Dragoslav L., de 50 de ani și Alexandru D., de 39 de ani, toți din localitatea Variaș, județul Timiș, după ce au vânat mai mulți fazani de pe raza localității Variaș în fondul de vânătoare Bărăteaz, gestionat de AJVPS Timiş. Cei patru aveau o autorizație de vânătoare expirată.
Fiind conduși la sediul poliției, s-a stabilit că cei patru membri ai AJVPS Timiş au mers să alimenteze hrănitoarele de fondul de vânătoare, iar când au terminat au rămas la o partidă de vânătoare, deși autorizația de vânătoare nu mai era valabilă.
Polițiștii au confiscat trei arme și 71 de cartușe calibru 12 mm, arme letale pe care cei patru le dețineau legal pentru vânătoare, urmând ca cercetările să continue sub aspectul infracțiuniilor de braconaj cinegetic, uz de armă letală fără drept şi efectuarea fără drept de operaţiuni cu arme sau muniţii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!