Cei patru tineri se deplasau pe strada Mihai Viteazul din Deta, iar la un moment dat șoferul a pierdut controlul volanului, a intrat într-o autoutilitară parcată pe marginea drumului, apoi a revenit pe carosabil. În urma impactului, cei patru tineri au fost răniți, trei dintre ei fiind transportați la spital în Deta, iar unul aflat în stare mai gravă, a fost adus la Spitalul Județean din Timișoara. Potrivit polițiștilor, șoferului i-ar fi ieșit în cale un animal, pe care a încercat să îl ocolească și a pierdut controlul mașinii. În momentul relatării, polițiștii efectuează cercetări la fața locului, urmând ca apoi să meargă la spital pentru a afla starea pacienților.
Cercetările vor continua în acest caz pentru a se stabili cauza exactă a accidentului, șoferul fiind cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă.
UPDATE. Din nefericire, unul dintre pasagerii din autoturism, un adolescent de 16 ani, a murit la câteva ore după accident. Tânărul a fost adus în stare gravă la Spitalul Județean din Timișoara, unde, în jurul orei 03.00 a murit pe patul de spital.
Șoferul care a produs accidentul este acum cercetat penal pentru ucidere din culpă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!