Perchezițiile au fost organizate luni dimineață, la sediul PSD Arad, DRDP Timișoara, dar și în locuințele a trei parlamentari PSD din Arad și Caraș-Severin. Ancheta vizează infracțiuni de dare și luare de mită, dar și trafic de influență. Suspecții sunt bănuiți că ar fi modificat datele privind greutatea camioanelor încărcate cu marfă care treceau din România în Ungaria.
UPDATE. Procurorii DNA au descins la cinci locații
„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupție, săvârşite în perioada 2016-2019. În cursul zilei de 09 decembrie 2019, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 5 locații situate pe raza județelor Timiș și Arad, din care două sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând sediul județean al unui partid politic și domiciliile unor persoane fizice. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Direcției Generale Anticorupție”, transmit procurorii DNA.
UPDATE 2. Șeful DRDP Timișoara, Cristian Ispravnic, dus la audieri alături de parlamentari PSD Arad
Șeful DRDP Timișoara a asistat la perchezițiile de la sediul instituției, iar apoi a fost dus la sediul DNA Timișoara pentru audieri. La audieri sunt și parlamentarii arădeni din partea PSD, Florin Tripa, Dorel Căprar și Ioan Chisăliță.
Trimite articolul
XFrumos le stă, de aia voiau si președinția țării ca să-și poate acoperi si mai ușor urmele. Rușine să le fie și celor de țeapa lor!
Tovarasul jurchela , ce e DRDP ? Puteai, pentru nestiutori, macar o data sa fi afisat numele intreg al acelei entitati .Unde oare ai invatat dumneata sa faci gazetarie ?
Doru ii capul …. Tripa ….. si el pe acolo !!
La sediul PNL Timiosoara nimic?
Doamne ajuta !
la PSD, carnetul de partid e dovada suficienta pt a demonstra coruptia.
ce dracului se pierde vremea cu asa ceva…oricum urmeaza sa primeasca cu suspendare, chiar nu mai are rostul circul asta ieftin ca in Romania chipurile se lupta impotriva coruptiei. Toate institutiile statului clocaiie de hoti tampiti care fura cu inversnare prin toate mijloacele posibile…chestie usor de facut din moment ce intregul sistem este facut sa-i sprijine. Asa ca STFU toata lumea, marsh la munca pentru ca altfel raman fara bani de furat.
Cladirea D&D de pe str Miron Costin ??
Dece ați șters comentariile anterioare ???? la ordinul lui falkă ?
@Emilut,baiSHOBOLANE,pesedisti de-ai tai mormolocule :))))) mai ai tupeu sa grohai oaie cu shorik ? :))) ia sariti bah javrelor,ca statu paralel,ca LCK ,ca v-au imputit creierii televiziunile banditilor,antena 3 si retard Tv gen !
M-am uitat din curiozitate la CV-ul unuia. Am ales pe Florin Tripa.
Deci omul e nascut om 1973 si a fost si este silvicultor. Adica pe intelesul tuturor, este padurar, din ala de se plimba prin padure.
A facut si el o facultate (3 ani) la Universitatea Aurel Vlaicu din Arad.
Dupa cate stiu, este o fabrica de diplome, As fi curios daca sunt colegi de facultate cu el, sau nu. Ma uit ce limba straina cunoaste. Franceza la nivel mediu, propria apreciere. Deci la faculta aia nu s-a invatat ceva engleza? Sa nu-mi spuneti ca la Arad nu e obligatorie studiul la engleza!
Si este in parlament, ceva comisii, egal.
Dar intreb, in judetul Arad , daca e silvicultor, se taie umva si acolo padurile? A se citi: Se rad si acolo padurile cu drujba? Oare pe cati austrieci (nu dau nume) a prins la taiat de paduri?
Dupa cate stiu se taie in dragi acolo in judetul ala .
Nu m-am straduit sa caut CV-ul celorlalti, dar nu cred ca sunt mai breji ca asta.
Nu numai ca luau mita ca sa ascunda greutatea reala , dar obligau soferii camioanelor care la intrarea in tara nu depaseau greutatea admisa , sa plateasca sume intre 50 si 100 de euro (la negru) chipurile ca sa nu plateasca penalizari . Angajatele de la cantar sunt niste bestii ordinare care merita sa infunde puscaria pentru multi ani. La fel si sefii lor cu care impartea banii.
Butunoi (se pronunta biutiunoa)?
Vreau sa infintez un partid; PCCRRP – Partidul Criminalilor Ciuma Rosie si Restul Politicienilor , cu un cont in banca unde ar putea dona orice roman, ii accept si pe obositi aia din diapora, dupa care ….sa se stranga vreo 500.000 $….angajez ceva mercenari de prin Asia care la 20.000 de familie iti trimit si primul nascut la jertfa … si ii trimit sa zapaceasca toata clasa politica! Doar asa vom avea in viitor prosper!
pentru tovarasul de mai jos ce persista in imbecilitate maxima : Bai @ eMiLutzz ,ai si nick name de cetatean debusolat,uite aici shea…ca in ultimi 30 de ani,useristii n-au condus FPS-UL cel manuit de mafia PDSR-PSDR-PSD,n-au guvernat guverne mafiote cum au facut-o socialistii,vad ca ai o rana-n gat cu USR-ul,esti pe fuga,te ascunzi,vad frustrare si frica in postarile tale,manglitorule !
Mergeți si la Giroc sa vedeți acolo un primar corupt si toti din primarie
Basescu e de vina !
Ala de la Giroc pe felie cu Boncu!
asteptam dna-ul si la scalaz
USR-ul le pune bomboana pe coliva pesedistilor,asa ca…Emilutz tata,bocceluta langa pat si dormi incaltat,da? Le ce etaj stai,nu fii prost,nu iesi pe geam :))))))
Ce se intampla cu certificatele false și cazierele traduse ilegal de la firmele de îngrijire batrani? Dosarele stau ascunse . asta inseamna sa ai pile la PSD.
ok ok dar ce inseamna DRDP?? ghicim noi?
Tion prezinta si tu toata problema.
In dosar ar fi si una miutescu care cica ar fi luat spaga prin 2010. Adica acum aproape 10 ani!!! Pai ce a facut marea justitie in timpul asta. In paralel ar trebui sa existe lege care sa impuna cercetarea si a politistiilor/procurorilor/judecatorilor care au stiut/au avut pe masa plangeri/dosar si nu au facut nimic 10 ani!!!
Dupa care cice aceasta miutescu cu inca 3 persoane din scandalul cu spaga au fost dati afara. Au mers in instanta si au castigat!!! Adica oameni sunt nevinovati. De ce ii ancheteaza din nou??
Dupa aceea cica ispravnic asta ar fi angajat pe 2 persoane care au avut condamnari. Si e ilegal?? Sunt chiar drepturi sustine de curtea drepturilor omului sa angajezi fosti infractori. Daca angajarea a fost legala, daca oamenii nu au mai facut nimic rau de ce mentioneaza asta procurorii??
Telejustitia asta nu a facut decat rau. Nimic bun nu a iesit in ultimii ani. Oameni tarati ani de zile prin tribunale dupa care au primit achitare.
Sa isi faca procurorii treaba, dar la fiecare achitare ar trebui penalizati la salariu, iar la un anumit numar de achitari sa zboare afara din functie.
Si in tot dosarul asta sunt fapte de ani si ani de zile. De ce trebuie adusi cu mascati? De ce trebuie arestati preventiv? Daca ani de zile marea justitie nu a facut nimic si au stat liberi si nu au facut nimic si nici nu prezinta pericol social ce rost are arestul preventiv acum??
Foarte smecheri procurorii si mascatii astia cu niste oameni simplii. Dar cand iese cu bataie, scandal intre interlopi cam stau ascunsi, atunci nu se mai umfla muschii asa pe ei!
Pentru Mircea. Ț i se pare normal ca intr-o institutie a statului sa stai la mana unui primar si a unui functionar dupa niste autorizatii si sa nu ti le deie la timp. Se construiesc haotic si fara autorizatii.sa ii verifice pe toti inclusiv pe arhitect sa vezi cum se dau autorizatiile.sa te trezesti cu un bloc intre case ti se pare normal???….. pica si ei mai un pic si le vine randul..