În baza autorizaţiilor emise de Tribunalul Timiş, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, au început joi dimineaţa percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Timiş, Hunedoara şi Mehedinţi, în casele unor persoane bănuite de export ilegal de obiecte de patrimoniu.
„Acţiunea vizează trei persoane cu vârste între 29 şi 56 de ani bănuite că, în perioada iunie – august a.c., ar fi deţinut şi încercat să valorifice, în ţară şi în străinătate, bunuri din patrimoniul cultural mobil, respectiv un vas neolitic şi o vioară veche. Poliţiştii urmăresc depistarea şi ridicarea bunurilor, a căror valoare este de peste 1 milion de euro”, spun reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş.
Trei persoane sunt cercetate pentru spălare de bani, export ilegal de obiecte de patrimoniu şi tăinuire în această speţă. Pe numele celor trei au fost emise mandate de aducere.
„Vor fi puse în aplicare trei mandate de aducere, persoanele depistate urmând a fi conduse pentru audieri la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara. În cauză, faţă de cei trei se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de spălare de bani, export ilegal de obiecte de patrimoniu şi tăinuire”, au mai arătat reprezentanţii Poliţiei Timiş.
Activităţile se desfăşoară cu sprijinul poliţiştilor din cadrul IPJ Mehedinţi şi IPJ Hunedoara, iar la documentarea cazului s-a beneficiat şi de sprijinul SRI.
Citiți principiile noastre de moderare aici!