Polițiștii de frontieră, coordonați de procurorii DIICOT, au descins încă de la ora 6 în locuințele traficanților. Polițiștii de frontieră din Timișoara au primit sprijinul celor de la Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Timiş, Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Arad şi Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Caraş Severin. Au descins în 20 de locații și au controlat chiar și autoturismele liderilor și membrilor grupării specializate pe contrabandă.
„Gruparea infracţională formată din 18 cetăţeni români, majoritatea domiciliaţi pe raza judetelor Timiş, Arad şi Caraş Severin, acţiona pe raza acestor judeţe şi era structurată pe mai multe paliere, respectiv organizatori, furnizori transportatori şi cumpărători, fiecare dintre aceştia având roluri si atribuţii precis delimitate. Astfel în perioada iunie 2015-mai 2016 printr-o monitorizare permanentă a grupului infracţional şi activităţi specifice de contracarare a acţiunilor ilicite de contrabandă executate împreună cu ofiţerii din cadrul D.G.I.P.I. – S.I.P.I. Timişoara şi Serviciului de Operaţiuni Speciale Timiş, poliţiştii de frontieră timişeni au confiscat importante cantităţi de ţigări de contrabandă de provenienţă ucraineană”, transmit oamenii legii.
Anchetatorii vor duce la sediul DIICOT 20 de persoane implicate iar la finalul audierii vor fi luate măsurile ce se impun.
Citiți principiile noastre de moderare aici!