Consiliul Local Timişoara a aprobat, anul trecut, alocarea sumei de 200.000 de lei pentru reabilitarea treptelor Catedralei Mitropolitane din centrul oraşului.
„Mitropolia are în derulare o lucrare de reabilitare a treptelor Catedralei (…) Eu mă bucur că noi, primăria, consiliul local, am alocat pentru această lucrare cam jumătate din valoarea ei. Lucrările costă 400.000 de lei şi 200.000 de lei provin din bugetul local al municipiului Timişoara. Mă bucur că lucrările au demarat şi că în scurtă vreme Catedrala Mitropolitană din Timişoara va avea treptele aşa cum merită ea să le aibă, ţinând seama că reprezintă obiectivul religios de cea mai mare însemnătate din Timişoara, o emblemă pentru oraşul nostru, dar şi de încărcătura istorică pe care treptele au dobândit-o în timpul Revoluţiei din Decembrie 1989. Eu cred că merită din plin această susţinere din partea municipalităţii”, a declarat, luni, primarul Nicolae Robu. Valoarea lucrărilor de reabilitare a treptelor de acces în catedrală era estimată la 400.000 de lei fără TVA, potrivit invitației de participare la selecția de oferte organizată de Arhiepiscopia Timișoarei.
Robu spune că nu primăria gestionează aceste lucrări, instituţia pe care o conduce implicându-se doar financiar, dar că de acest proiect s-au ocupat unii dintre cei mai importanți arhitecți ai Timișoarei. „Nu noi gestionăm lucrarea (…) De operaţia în sine se ocupat arhitecţi celebri ai Timişoarei, inclusiv decanul Facultăţii de Arhitectură şi preşedintele Ordinului Arhitecţilor (n.r. – Vlad Gaivoronschi), şi trebuie să avem încredere în ei că ceea ce au propus acolo ca soluţie este cel mai bun lucru care ar putea fi imaginat”, a explicat primarul.
Reprezentanţii Arhiepiscopiei Timişoarei afirmă că lucrările de reabilitare erau necesare având în vedere starea avansată de degradare a scărilor şi că au fost respectate toate procedurile legale în demararea acestor lucrări.
„Urmare a numeroaselor solicitări venite din partea credincioşilor de a interveni pentru refacerea treptelor catedralei, dar şi datorită degradării fizice a acestora, Consiliul eparhial al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Timişoarei, în şedinţa din 31.07.2012, a luat Hotărârea nr. 2190/2012 cu privire la reabilitarea treptelor Catedralei Mitropolitane (…) Soluţia de reabilitare va consta din următoarele lucrări: desfacerea placajelor din beton de la nivelul treptelor şi podestelor de la scara de acces, desfacerea umpluturilor din mortar-beton la trepte şi podeste, refacerea treptelor din blocuri masive de piatră naturală tip andezit. Lucrările se vor desfăşura în două faze, menţinând accesul în interiorul locaşului de cult, având ca termen de execuţie 100 de zile de la data începerii lucrărilor. În acest moment lucrările vor fi finanţate atât din bugetul local al Primăriei Municipiului Timişoara, cât şi din fonduri proprii”, au arătat reprezentanţii Biroului de Presă al Arhiepiscopiei Timişoarei.
Lucrările sunt realizate de societatea Tehnodomus SRL.
Citiți principiile noastre de moderare aici!