Timp de zece zile, poliţişti din cadrul structurilor de investigarea fraudelor, de ordine publică, poliţie rutieră şi poliţie transporturi au împânzit șoselele județului și au efectuat controale la aproape 600 de agenți economici.
„În cadrul acţiunilor au fost verificaţi aproape 600 de agenţi economici şi peste 3.100 de mijloace de transport, în filtrele instituite pe rutele de transport. În urma controalelor efectuate, poliţiştii au constatat 132 de infracţiuni, 29 dintre acestea fiind pentru fapte de evaziune fiscală şi au aplicat 3.535 de sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea prevederilor legale privind ordinea şi liniştea publică, acte de comerţ ilicit şi încălcarea normelor rutiere. Valoare totală a sancţiunilor se ridică la peste 1.200.000 de lei. Totodată, ca măsură complementară, au fost indisponibilizate bunuri în valoare de peste 62.000 de lei”, au anunțat reprezentanții IPJ Timiș.
Citiți principiile noastre de moderare aici!