Piața din Badea Cârțan ar fi trebuit să fie modernizată încă de anul trecut, când reprezentanții primăriei estimau investiția la peste 100.000 de euro. Între timp, valoarea acesteia s-a dublat.
„Lucrările de modernizare constau în realizarea unui spaţiu închis sub copertina existentă, în suprafaţă de 900 de metri pătraţi. Această investiţie se face la solicitarea utilizatorilor pieţei, pentru a fi protejaţi de curentul creat în timpul iernii şi frigul de sub copertină. Hala nou-creată va fi din pereţi tip sandvici cu policarbonat, cu o capacitate de 220 de mese”, ne explica, anul trecut, viceprimarul Dan Diaconu.
În cadrul lucrărilor vor fi amenajate și câteva bazine pentru apă, aceasta fiind o cerință a pompierilor, ne-au dezvăluit cei de la Societatea de Piețe.
„Lucrarea a fost estimată la 230.000 de euro, trebuie să se facă licitație, dar întâi avem nevoie de aprobarea Adunării Generale a Acționarilor a Societății Piețe S.A., apoi putem licita”, ne-a declarat Victor Ștefan, șeful Societății de Piețe. Din Adunarea Acționarilor fac parte toți membrii Consiliului Local Timișoara.
Primarul Nicolae Robu susține însă că va trebui să se renunțe la unele lucrări din cele programate, pentru că valoarea acestora este prea mare. Proiectanții au estimat costuri mult prea mari, așa că unele chioșcuri din interiorul pieței vor dispărea, spune edilul-șef. Oricum, reprezentanții primăriei sunt de părere că valoarea lucrărilor va scădea cu siguranță la licitație.
„Am avut recent o discuție cu conducerea Societății de Piețe. Mereu s-a interacționat cu proiectanții, pentru că s-a ajuns la costuri foarte ridicate, însemnând, de exemplu, pentru o componentă 200 și ceva de mii euro, pentru o alta 100 și ceva… cam mult. În final, probabil că vom trage în curând linie pe formula finală și apoi se va trece la licitație și la execuție. O să renunțăm aproape sigur la chioșcurile care erau prevăzute în interior, pentru că de acolo s-ar face economii considerabile. Este un sistem de închidere care va face să nu mai fie curentul care este la ora actuală. Aștept formula finală săptămâna ce începe”, a declarat, pentru Tion.ro, primarul Timișoarei.
Piața Badea Cârțan a fost modernizată pe vremea fostei administrații, înfățișarea actuală fiind inaugurată de 1 decembrie 2011. Atunci s-au investit peste 2 milioane de lei.
Alte articole pe aceeași temă:
Piata Badea Cartan intra in modernizare: lucrari de peste 100.000 de euro pentru o hala inchisa
Piata Badea Cartan, inaugurata de 1 Decembrie cu lautari. Pietarii sunt in continuare nemultumiti
Citiți principiile noastre de moderare aici!