Pe lângă cele zece străzi pavate cu piatră prin proiectul de reabilitare a centrului istoric – Vasile Alecsandri, Lucian Blaga, Florimund Mercy, Francesco Grisellini, Strada Fără Nume, Radu Negru, Eugeniu de Savoya, General Praporgescu, Enrico Carusso şi Sergent Constantin Muşat, alte patru din Cetate vor deveni pietonale prin asfaltare: Janos Bolyai, Episcop Augustin Pacha (parţial), Dimitrie Cantemir şi Victor Vlad Delamarina.
Prima pe care s-au finalizat lucrările a fost Janos Bolyai, de lângă Parcul Civic. O perioadă a fost blocat accesul, dar şoferii au început să îşi croiască drum pe acolo… Vineri, noua ”pietonală” era plină de maşini.
„Extraordinar, păi au transformat strada în parcare! Nu au limite, nu se gândesc că strada nu are fundație făcută pentru a suporta maşini…”, a exclamat primarul Nicolae Robu după ce a văzut imagini cu autoturismele parcate.
Străzile amintite vor avea toate statut de străzi pietonale.
„Sunt străzi pietonale. Am primit și eu pe Facebook o poză a unei mașini parcate, am transmis-o Poliției Locale…”, a explicat edilul, care l-a sunat pe şeful Poliţiei Locale, Dorel Cojan, şi i-a cerut să intervină. E adevărat însă, la intrarea pe stradă nu exista niciun indicator.
„Verifică acum… S-ar putea să nu fie semn pus, pentru că se fac acum nişte semne, Direcţia Tehnică s-a ocupat, trebuie puse semne cu accesul oricăror vehicule interzis. Vom pune opritoare (…), borne retractabile”, a mai anunţat Robu.
În centrul istoric al Timişoarei se pregătesc şi noi interdicţii pentru biciclişti – au început să apară acele indicatoare prin care se interzice accesul oricăror vehicule despre care vorbeşte Robu.
Articole pe aceeași temă:
Inca o pietonala cu asfalt in centrul vechi al Timisoarei. Numarul locurilor de parcare – in scadere
Citiți principiile noastre de moderare aici!