Deși recunosc, așa cum TION anunța încă de acum câteva zile, că nu au atribuții să dea amenzi pentru ambrozie, oamenii legii cer ajutorul comisiei formată în baza Legii privind combaterea ambroziei. Tot după un material publicat de TION.
„Poliția Poliția Locală sprijină comisia înființată să ia măsuri pentru combaterea ambroziei. Din dispoziția dlui primar Nicolae Robu și ca urmare a numeroaselor sesizări de la cetățeni, care au reclamat alergii la planta denumită ambrozie, Poliția Locală a intensificat verificările pe linia identificării terenurilor pe care proprietarii le-au lăsat în paragină, nu le îngrijesc și nu le cosesc, aplicând notificări cu termene cât mai urgente de soluționare și sancțiuni proprietarilor acestor terenuri”, transmit reprezentanții Poliției Locale.
De la începutul verii și până în prezent, oamenii legii ar fi dat doar 127 de amenzi în valoare de 194.000 de lei proprietarilor care nu și-au îngrijit terenurile.
„Polițiștii locali efectuează acțiuni pe această linie pentru a-i determina astfel pe proprietari să ia măsurile de cosire până în perioada de înflorire a plantelor care produc alergii cetățenilor punând astfel în pericol sănătatea populației. Conform Legii 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia, Poliția Locală nu are atribuții pentru aplicarea de sancțiuni contravenționale. Totuși, pentru a preveni apariția acestei plante, sunt aplicate sancțiuni conform HCL 371/2007 pentru neîntreținerea și necosirea buruienilor pe terenurile deținute, fiind sesizată totodată comisia constituită la nivelul Prefecturii spre competentă soluționare”, mai spun oficialii PLT.
Ei le atrag atenția proprietarilor de terenuri că sunt obligați să își întrețină și împrejmuiască terenurile aflate în proprietate, conform hotărârii de consiliu local. Sancțiunile sunt cuprinse între 1.500 și 2.500 de lei.
Articole pe aceeași temă:
Problema ambroziei din Timișoara, o lacună în viziunea lui Robu. De ce nu s-a dat cu erbicid
Culmea ironiei! S-a găsit ambrozie și la sediul Agenției pentru Protecția Mediului Timiș
Trimite articolul
Xdoar 127? mi se pare mie sau doar astia dau de fapt. intrebati comisia lu peste si pe dobra sau pe prefect cate a dat comisia si directia agricola sau cine treb sa dea.
Fără poliția Locală ar fi zero barat acest oraș. Poliția Română să se pupe sub coadă că au apărut Localii… măcar ăștia mișcă ceva, pe când șpăgarii ăștia ordinari ce se cred polițiști doar în timpul liber. E vai de mama lor ! Zici Poliția Română și tragi apa … de fiecare dată cànd apelezi la ei, nu fac nimic. Vorba aia, luna trece leafa vine ! Sunt pro Poliția Locală și îi felicit pentru atitudinea pozitivă fata de cetățeni pe care o arată zi de zi.
Avem ambrozie; pe Stan Vidrighin,pe linga sosea dar sigur si pe terenurile fostuli Tehnometal ,Spumotim,pe margina drumului spre Azur (cine stie ce o fii dupa garduri in incinta acestora),iar vizavii de gradina Penitenciarui Timisoara este poate un hectar de ambrozie.Multa lume se vede ca nu cunoste aceasta planta si o gasesc interesanta de vreme ce o lasa sa creasca printre flori.Sint case in care inca nu sau mutat propietarii iar prin curti si gradini cresc ambrozi (de exemplu pe strada Aida ).
Ambrozia creste in voie pe Aleea Sanatatii si strazile adiacente.