Controalele de la sfârşitul săptămânii trecute s-au soldat cu amenzi de aproape 4.000 de lei şi multe produse confiscate.
„Polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică – Biroul Poliția Piețelor au efectuat în weekend noi acțiuni de verificare a modului în care se desfășoară activitățile de comerț în Piața Soarelui, Piața Girocului, Badea Cârțan, precum și zonele adiacente. Astfel, în urma verificărilor efectuate au fost aplicate un număr de 15 sancțiuni contravenționale pentru comercializarea de diverse produse fără a fi deținută autorizație în acest sens, în valoare de 3.750 lei, fiind confiscate și aproximativ 70 de kilograme de bunuri din categoria haine și încălțăminte uzate, obiecte de uz casnic, aparatură și accesorii electronice folosite”, au arătat reprezentanţii Poliţiei Locale Timişoara.
Unii dintre comercianții care nu dețineau documente pentru a presta astfel de activităţi n-au mai stat să dea explicaţii şi și-au abandonat marfa atunci când au apărut polițiștii locali. Agenţii din cadrul Biroului Poliţia Pieţelor vor continua verificările și în perioada următoare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!