„A fost subliniată din nou necesitatea unei colaborări reale și implicări a tuturor forțelor în stăpânirea fenomenului hoților semnalați de cetățeni în tramvaie, troleibuze și autobuze”, transmit polițiștii locali.
La discuții au participat, pe lângă șefi de servicii și birouri din cadrul Poliției Locale, și polițiști din cadrul Biroului Transport Urban, dar și șefii Inspectoratului de Jandarmi Timiș, reprezentanți ai Grupării de Jandarmi Mobilă „Glad Voievod”, conducerea Poliției Timișoara și șefii secțiilor de poliție din oraș, precum și mai mulți controlori RATT.
„În urma dezbaterilor s-a stabilit organizarea de acțiuni comune, punctuale, acordarea de sprijin reprezentanților RATT ori de câte ori se solicită și situația o impune și, evident, necesitatea colaborării atât pe linia prevenirii cât și a surprinderii persoanelor care atentează la bunurile cetățenilor în mijloacele de transport în comun”, mai spun oficialii Poliției Locale.
Oamenii legii spun că vor organiza periodic astfel de întâlniri, „pentru eliminarea oricăror disfuncționalități care pot apărea în teren și pentru analizarea rezultatelor colaborării dintre instituții”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!