Primul vaporaș a pornit la ora 7.11 de la Solventul, însă cu un singur călător. Omul a fost încântat de cursă, pe care a considerat-o ușoară, lină, fără valuri. Dacă timișorenii nu s-au înghesuit să se dea cu vaporașele, primarul Nicolae Robu a fost mereu cu zâmbetul pe buze. Înainte să urce în ambarcațiune, edilul-șef a ținut să explice de ce Bega este o minune a orașului.
„Este al cincilea subsistem de transport public pe care STPT îl pune la dispoziția cetățenilor. Avem subsistemul cu troleibuze, cu tramvaie, cu autobuze, respectiv minibuze, cu biciclete și, iată, începem și transportul public cu vaporașele. Totul este gândit intermodal, adică sunt conexiuni cu diverse mijloace de transport în comun, de la o stație a unui subsistem înspre o stație a unui alt subsistem. Nu este realizată la scară globală această conexiune, dar ne preocupă să facem ca, într-un timp cât mai scurt, să avem astfel de conexiuni totale în orașul nostru. Vrem să încurajăm transportul public și vrem să profităm de faptul că Timișoara are o apă precum Bega. Bega este, cum să vă spun, o minune pentru orașul nostru, nu numai pentru transportul în comun, pentru că, din păcate, iată, de atâta vreme n-a mai fost folosită în aceste scopuri. Dar aici desfășurăm activități culturale, aici ieșim la agrement, este o minunăție, pur și simplu, și cred că putem fi invidiați că avem așa ceva în orașul nostru, chiar pe la mijlocul orașului”, a explicat primarul Timișoarei.
Edilul-șef a recunoscut că sistemul de transport în comun este momentan un experiment, pentru că până acum niciun oraș din România nu a implementat așa ceva.
„Vaporașele sunt foarte confortabile, au 50 de locuri, avem 7 astfel de vaporașe, încep cu 3 transportul public, pentru că este un experiment. În primul rând vrem să vedem care este cererea, vom ține evidențe foarte clare cine unde urcă și unde coboară. Ne interesează numeric câți dintre ei urcă într-o stație și unde coboară. Vom face adaptări continue la cerere, evident că acum nu este perioada din an cea mai potrivită, în curând va veni iarna și vom întrerupe transportul pe Bega. Dar vom relua în primăvară și vom în permanență preocupați să facem ajustări încât acest subsistem să funcționeze cât mai bine”, a mai spus Robu.
Primarul Nicolae Robu a fost totuși puțin dezamăgit, pentru că nu a reușit să prindă biletul cu nr. 1, ajungând să aibă biletul cu numărul patru. De menționat este și faptul că biletul lui Robu a fost cumpărat de șeful societății.
Vă reamintim, de luni până vineri vor circula doar trei vaporașe în regim de transport în comun. Decebal, Burebista și Glad îi plimbă pe timișoreni de la Uzina de Apă până la Solventul și retur. O cursă durează 60 de minute, cu tot cu acostări, îmbarcări și debarcări în cele nouă stații.
O călătorie costă 1 leu, iar biletele vor putea fi cumpărate la urcarea în ambarcațiune, fiecare vaporaș fiind dotat cu casă de marcat. Societatea de Transport Public Timișoara a tipărit 3.000 de bilete. Pe fiecare este însă și un cod QR și se va putea achita contravaloarea călătoriei și prin aplicația 24Pay. Elevii, studenții, pensionarii și celelalte categorii care beneficiază de transport public gratuit nu vor trebui să-și cumpere bilete, fiind necesar să prezinte, la urcarea în ambarcațiune, actele care stau la baza acordării gratuităților. Programul curselor este afișat în stațiile de pe malul Begăi, dar și pe site-ul STPT. De menționat este și faptul că vaporașele sunt accesibile persoanelor cu dizabilități.
„Suntem puțin emoționați și onorați în același timp, ca după 50 de ani să fim primii marinari care avem onoarea să participăm la transportul în comun pe Bega. Noi suntem pregătiți cu totul, o cursă durează aproape 60 de minute, cu acostări, îmbarcări și debarcări. Timpul între stații este foarte bun, de la 3 la 8 minute maximum pe amonte. Viteza maxim admisă pe Bega este 12 km/h, iar sub poduri 5 km/h. Vaporașele mi se par superbe, sunt inedite”, ne-a spus Lucian Manea, căpitanul STPT, unul dintre marinarii care conduce vaporașele cumpărate de primărie încă de acum doi ani.
Călători puțini
Oamenii nu s-au înghesuit să vadă minunea care l-a făcut pe primarul Timișoarei să zâmbească non-stop. Doar câțiva călători au așteptat în stații joi dimineață.
„E foarte bine că se poate merge cu vaporașul, pot să merg din Badea Cârțan în Maria mai repede. Obișnuiesc să merg cu bicicleta sau pe jos, fac 15, respectiv 30 de minute. Mi-e mai comod cu vaporașul”, ne-a spus o tânără. Un prieten al ei ne-a mărturisit că a luat vaporașul cu speranța că va ajunge mai repede la destinație, pentru că „pe Bega nu e trafic”.
„Este prima dată când urc într-un vaporaș, am aflat din presă că vor circula. Aveam treabă în zona centrală și am zis să încerc. Este un lucru bun, la început, dar sperăm să fie ok”, ne-a spus un alt călător.
Alexandru a urcat și el pentru prima dată într-un vaporaș. Aștepta într-o stație aproape de Uzina de Apă pentru a ajunge în centru și a urcat încrezător în ambarcațiune.
„Este prima dată când merg, am înțeles că sunt cumpărate de doi ani, le-am tot văzut parcate, n-am înțeles exact ce se întâmplă și mi-au spus câțiva colegi de lucru că vor porni”, ne-a spus Alexandru, care a coborât în stația Catedrala Mitropolitană din Decebal.
Doar plimbări de agrement în weekend
Un timișorean a venit cu Glad din cealaltă parte a orașului și a ținut să le transmită celor din administrația publică locală că ar fi bine să circule și în weekend vaporașele în regim de transport în comun.
„Ar fi bine dacă ar circula așa la sfârșit de săptămână. Am venit din Freidorf până în centru. Eu sunt născut în Diniaș și până la șase ani am mers cu părinții cu vaporul, veneam la oraș. Am așteptat atâta timp să apară, de 50 de ani aștept să se introducă transportul pe Bega. Sper să vină lumea, să fie încântată, să fie bine. E fain”, ne-a spus acesta.
Transportul în comun pe Bega nu funcționează sâmbăta și duminica. La sfârșit de săptămână, pe Bega vom putea vedea un singur vaporaș, care va naviga în regim de agrement, între orele 11-18, iar plimbările cu acesta vor fi gratuite, potrivit celor de la STPT.
În orice caz, transportul public pe Bega este foarte rentabil, ne asigură mai-marii din primărie. Potrivit lui Robu, „o cursă completă, de la un capăt la altul, consumă aproximativ 4 litri de motorină. Costurile sunt de aproximativ 20 de lei pentru o cursă completă”.
Șeful Societății de Transport Public Timișoara s-a declarat și el entuziasmat de minune.
„Ne dorim să păstrăm transportul pe Bega și în regim de agrement, pentru că ne gândim la tot ce înseamnă categoriile de cetățeni care poate nu au timpul necesar peste săptămână și atunci sunt copii, sunt bunici, care își doresc să circule cu vaporașul și poate în timpul săptămânii nu au vreme. Pe parcurs vom vedea exact. Vom face sondaje în timpul acesta și vom avea o situație foarte clară în următoarea perioadă în ceea ce privește transportul pe apă. Dacă va fi necesar, vom introduce și în timpul weekendului”, a precizat Nicu Bitea.
De ce circulă doar trei vaporașe, deși primăria a cumpărat în urmă cu doi ani șapte? Ne explică tot directorul STPT.
„Nu circulă doar 3 vaporașe, ele circulă 7, prin rotație. Avem nevoie încă un pic și de personal, chiar săptămâna aceasta am mai angajat un timonier. Săptămâna viitoare așteptăm un nou coleg timonier și vom acoperi toate vaporașele cu tot ce înseamnă partea de căpitani și timonier. Mai angajăm și marinari. Vom face relocări din cadrul STPT, pentru a cursa angajații noștri să devină marinari și să acoperim toate posturile. În acest moment avem 21 de marinari, 3 timonieri și 2 căpitani. Obligatoriu 3 vaporașe sunt pe traseu în fiecare zi și vom vedea exact cererea, iar pe parcurs vom îmbunătăți acest subsistem”, a explicat Bitea.
Conform proiectului, STPT trebuie să aibă 68 de persoane angajate în cadrul Direcției de Transport Naval. Momentan sunt doar 26, dar reprezentanții societății spun că vor mai fi angajări.
Cele trei vaporașe au deja un grafic de circulație și vor naviga zilnic, între orele 7-18, de la Uzina de Apă spre Solventul și retur. Prima cursă pleacă la ora 7.11 de la Solventul, din stația Ardealul, iar în aval, dinspre Uzina de Apă, pornește la ora 7.30 din stația Mihai Viteazu.
Atenție! Joi și vineri vaporașele circulă cu alt program decât cel normal, din cauza evenimentului Bega Lumen care se desfășoară în fostul port al orașului, la sfârșit de săptămână. Graficele după care vor circula vaporașele de luni vor apărea sâmbătă în stațiile STPT și le puteți găsi și la finalul acestui material.
Nu se știe data până la care vor circula vaporașele Timișoarei în regim de transport în comun pe Bega, însă ele vor trebui retrase într-un depou STPT odată cu răcirea accentuată a vremii.
Vaporașele Timișoarei au fost construite la Galați, de către firma Spat Yard SRL. Au costat aproape 2 milioane de euro, transportul public fiind o condiție a proiectului de modernizare a malurilor Begăi cu fonduri europene, în cadrul căruia au fost amenajate și cele nouă stații pentru ambarcațiuni. Fiecare vaporetto are 50 de locuri, aer condiționat, utilități, instalație de sunet, veste de salvare și tot ce trebuie pentru o plimbare pe apă.
Prima cursă de pasageri pe Bega a pornit în 1869, exact în anul în care a fost pus în funcțiune și primul tramvai tras de cai de pe actualul teritoriu al României. Pe canalul care împarte Timișoara în două exista deja transport de mărfuri. Transportul de persoane pe Bega a fost întrerupt în 1967, Bega fiind și primul canal navigabil din România.
Stații și orele la care ajung vaporașele în stații:
De la Uzina de Apă în aval spre stația Ardealul:
Stația Mihai Viteazu: 7.30, 8.25 (circulă până la Catedrala Mitropolitană), 11.47, 12.36, 13.23, 14.10 și 14.59, 15.46, 16.33 (circulă până la Catedrala Mitropolitană).
Stația Dacia: 7.37, 8.32 (circulă până la Catedrala Mitropolitană), 11.54, 12.43, 13.30, 14.17, 15.06 și 15.53, 16.40 (circulă până la Catedrala Mitropolitană).
Stația Corneliu Coposu: 7.44, 8.39 (circulă până la Catedrala Mitropolitană), 12.01 și 12.50, 13.37, 14.24, 15.13, 16 și 16.47 (circulă până la Catedrala Mitropolitană).
Stația Vasile Pârvan: 7.52, 8.47 (circulă până la Catedrala Mitropolitană), 12.09 și 12.58, 13.45, 14.32, 15.21, 16.08 și 16.55 (circulă până la Catedrala Mitropolitană).
Stația Catedrala Mitropolitană: 8, 12.17, 13.06 și 13.53, 14.40, 15.29 și 16.16.
Stația Sfânta Maria: 8.05, 12.22, 13.11 și 13.58, 14.45, 15.34, 16.21.
Stația Ștefan cel Mare: 8.13, 12.30, 13.19, 14.06 și 14.53, 15.42, 16.29.
Stația Constantin Brâncoveanu: 8.22, 12.39, 13.28, 14.15, 15.02 și 15.51, 16.38.
De la stația Ardealul în amonte până la Uzina de Apă:
Stația Ardealul: 7.11, 8.34 (circulă până la Catedrala Mitropolitană), 11.19, 12.06 și 12.53, 13.42, 14.29, 15.16, 16.05 și 16.52 (circulă până la Catedrala Mitropolitană).
Stația Constantin Brâncoveanu: 7.18, 8.41 (circulă până la Catedrala Mitropolitană), 11.26, 12.13, 13 și 13.49, 14.36, 15.23, 16.12 și 16.59 (circulă până la Catedrala Mitropolitană).
Stația Ștefan cel Mare: 7.28, 8.51 (circulă până la Catedrala Mitropolitană), 11.36, 12.23, 13.10 și 13.59, 14.46, 15.33, 16.22, 17.09.
Stația Sfânta Maria: 7.38, 9.01 (circulă până la Catedrala Mitropolitană), 11.46, 12.33, 13.20, 14.09 și 14.56, 15.43, 16.32, 17.19 (circulă până la Catedrala Mitropolitană).
Stația Catedrala Mitropolitană: 7.43, 11.02 și 11.51, 12.38, 13.25, 14.14, 15.01 și 15.48, 16.37.
Stația Vasile Pârvan: 7.52, 11.11, 12 și 12.47, 13.34, 14.23, 15.10 și 15.57, 16.46.
Stația Corneliu Coposu: 8.01, 11.20, 12.09 și 12.56, 13.43, 14.32, 15.19, 16.06 și 16.55.
Stația Dacia: 8.09, 11.28, 12.17, 13.04 și 13.51, 14.40, 15.27, 16.14, 17.03.
Articole pe aceeași temă:
[related-post post_id=”2121233″]
[related-post post_id=”2018674″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!