Premierul a făcut o scurtă vizită și prin secțiile spitalului. La Timișoara se dorește să se facă transplant de inimă. Managerul Institutului de Boli Cardiovasculare din Timișoara, doctorul Constantin Luca, afirmă că, în următorii ani, la Timișoara se va face această procedură, mai ales că dotările sunt aproape complete.
„Îmi doresc ca alături de colegii mei să fim acreditați ca centru de transplant cardiac. Am fost refuzat anii trecuți. Cred că este necesar acest centru”, a spus doctorul Constantin Luca, managerul Institutului de Boli Cardiovasculare Timișoara.
Bianca Gavriliță, deputat PSD, i-a cerut sprijinul premierului Dăncilă pentru acest demers.
„Suntem parteneri. Aici sunt proiecte excepționale. Vom avea toată deschiderea pentru a realiza acest lucru. Sănătatea nu are culoare politică, pentru sănătate trebuie să ne implicăm toți și să punem suflet”, a spus premierul Viorica Dăncilă, la Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara.
Doctorul Florin Bîrsășteanu a ridicat problema salariilor personalului medical, despre care a spus că ar trebui și ele mărite, la fel cum s-a întâmplat cu cele ale medicilor.
„În legătură cu salariul personalului medical. Eu cred că dacă vrem să vorbim de lucruri care să reflecte realitatea trebuie să creștem salariile. Nu putem spune că vrem activitate bună în sănătate dacă nu creștem salariile. Noi avem această foaie de parcurs a măririi salariilor cadrelor medicale. Nu pot da o garanție pentru măsurile pe care le va lua guvernul care vine. Am văzut un lucru care mă îngrijorează – comasarea unor spitale. Eu cred că trebuie să modernizăm, să construim cât mai multe spitale. Până ajunge pacientul la un spital din oraș, poate are nevoie de o intervenție urgentă. Nu știu care este gândirea noului guvern, sper să fie la fel de prietenoasă cu medicina. Măsurile bune trebuiesc continuate”, a spus Dăncilă, la Timișoara.
Articole pe aceeași temă:
Viorica Dăncilă – întâmpinată de câțiva protestatari la Timișoara
Trimite articolul
XCe folos ca le-au crescut salariile, cand mentalitatea mizerabila e aceeasi, cand esti tratat tot de sus si cu indiferenta, cand dupa pranz nu mai gasesti decat medici de garda la spital fiindca ceilalti sunt la privat unde iau grosul de bani, asta de la pacientii pe care ii conditioneaza la stat…sa vina la cabinet, cand posturi au tot copiii si amantele medicilor…
Dr. Luca cred ca nu ai realizat cu cine discuti, cui ii soliciti sprijin pentru acreditare?!
Corect, posturile sunt toate deschise copiilor celor băgați prin universitatea de medicină, cu concursuri făcute la comandă sau nici măcar. Sunt spitale, “clinici universitare”, unde după 12 nu mai găsești țipenie de cadru medical. 4 ore de muncă sub pretextul jumătății de normă, dar statistic ei figurează cu același număr de internări și pacienți ca alte spitale unde se lucrează pe brânci, a naibii treabă…ia băgați un ochi, gineco, ascar etc