La Timişoara există, încă din 2009, o hotărâre de consiliu local – HCL 184/28.04.2009 – care prevede ducerea în subteran a cablurilor aeriene atârnate pe stâlpi.
Potrivit acelei hotărâri, reţelele de transmisii de date şi voce ar fi trebuit să fie îngropate până la sfârşitul anului 2012. Au avut loc discuţii cu operatorii de servicii de date şi voce, fosta administraţie a tăiat câteva cabluri, iar apoi demersul s-a blocat.
Autorităţile locale au îngropat cablurile doar pe câteva artere din oraş pe care au avut loc lucrări de reabilitare… Şi nu peste tot, pentru că în Piaţa Libertăţii, de exemplu, cablurile tronează în continuare în peisaj, a sesizat primarul, la fel ca şi pe strada Mareşal Constantin Prezan.
O campanie de ducere în subteran a cablurilor a avut loc în cursul anului trecut, acţiunea, una privată, iscând numeroase critici din cauza modului în care s-a lucrat, pentru că timişorenii s-au trezit că rămân cu trotuarele sparte, cu lucrări nesemnalizate şi mizerie…
În cazul celor care nu s-au conformat, primarul anunţă amenzi şi chiar tăierea cablurilor.
„Sunt indignat să văd cum operatorii de diverse servicii prin cablu sfidează pur şi simplu hotărârea de consiliu local şi n-au făcut absolut nimic pentru a duce cablurile în subteran, nici măcar acolo unde s-au creat tubulaturile. Piaţa Libertăţii este traversată şi acum de cabluri aeriene… Nu ştie ale cui sunt. Pe strada Mareşal Constantin Prezan sunt nişte stâlpi pe care atârnă mănunchiuri de cabluri (…) Am dat dispoziţie astăzi directorului Poliţiei Locale să înceapă o campanie în tot oraşul şi să-i amendeze la maximum pe absolut toţi operatorii care nu şi-au rezolvat problema şi să repete amendarea atât cât permite legea. Acolo unde suportul legal permite a se interveni cu tăierea cablurilor evident că se va proceda şi la aşa ceva…”, a anunţat, marţi, primarul Nicolae Robu.
Cât despre neplăcerile care vor fi create oamenilor prin tăierea cablurilor, edilul spune că este problema furnizorilor.
„Oamenii vor trebui să-şi regleze problema cu furnizorii pentru care au optat. Suntem în al treilea an, aveau termen până în 2012… Ce poți să faci cu astfel de oameni? Ei trebuie să ajungă să fie penalizaţi de propriii clienţi. De fiecare dată când s-a ajuns la tăierea cablurilor, în urma unor lucrări, foarte prompt s-a intervenit”, a mai declarat Robu.
Rămâne de văzut cum vor decurge lucrările şi ce măsuri se vor lua în urma verificărilor pe teren.
Citiți principiile noastre de moderare aici!