Arheologul Alexandru Szentmiklosi, de la Muzeul Banatului, cel care supervizează lucrările din Piaţa 700, a vorbit, zilele trecute, despre existenţa stăvilarului din Parcul Central. El spune că respectivul ansamblu ar putea fi păstrat in situ, spre deosebire de cel din Piaţa 700, care va fi relocat, şi propune primăriei valorificarea sa, vestigiile putând deveni o atracţie turistică de mare valoare şi un element important în contextul candidaturii Timişoarei pentru titlul de Capitală Culturală Europeană.
Amplasamentul acestui stăvilar ar fi, se pare, undeva vizavi de Biserica Piariştilor, peste liniile de tramvai.
„În urma cercetărilor şi a scanărilor 3D am descoperit existenţa unui alt asemenea stăvilar. Acest ansamblu este cu mult mai mare, este situat în zona 0 a Timişoarei, în Parcul Central. Acel stăvilar poate fi păstrat în actuala locaţie, fără a fi nevoie de relocarea sa”, a declarat Szentmiklosi.
Reprezentanţii Primăriei Timişoara au anunţat, la sfârşitul anului trecut, că au în plan reamenajarea Parcului Central. Viceprimarul Dan Diaconu spune că nu ştia despre existenţa acelui stăvilar. El afirmă că nu se pune problema să se intervină în acest moment în parc, dar că nu este exclus ca vestigiile istorice să fie puse în valoare dacă ele într-adevăr există.
„Am văzut ce spun arheologii, este pentru prima dată când aud aceste informaţii, urmează să vedem exact despre ce este vorba. Nu cred că vom interveni deocamdată în Parcul Central. Dacă informaţiile se dovedesc însă a fi veridice şi sunt susţinute de documente, noi ne aflăm în faza de realizare a studiului de fezabilitate pentru reamenajarea Parcului Central, dacă e vorba de o descoperire arheologică atât de importantă o putem lua în discuţie, dar doar în momentul în care am porni reamenajarea acestui parc. Trebuie văzut exact în ce loc ar putea să existe acest stăvilar, care este valoarea arheologică, care ar fi impactul efectelor colaterale pentru că acolo este un parc, sunt copaci valoroşi. Trebuie să discutăm despre integrarea unei asemenea descoperiri fără a se afecta ceea ce există, vorbim de foarte mulţi arbori cu o valoare importantă. Toate aceste lucruri trebuie privite şi analizate în ansamblu, profesionist, pe baza unor documente clare. Nu este un proiect care va fi abordat în perioada imediat următoare pentru că sunt foarte multe altele care trebuie finalizate în Timişoara în acest moment, dar dacă dovezile sunt incontestabile putem să încercm să integrăm aceste vestigii în studiul de fezabilitate şi proiectul de reamenajare a Parcului Central. Vom discuta cu arheologii, foarte probabil îl vom invita la discuţii pe domnul Szentmiklosi”, a declarat, pentru www.tion.ro, viceprimarul Dan Diaconu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!