Pe lista obiectivelor care ar urma să fie preluate de Primăria Timişoara se numără cinematografele Studio şi Timiş, precum şi fostele cinematografe Victoria şi Arta, inclusiv Grădina de Vară de la Arta, Unirea, Freidorf şi Fratelia, cu precizarea că ultimul a fost revendicat, a declarat, miercuri, viceprimarul Dan Diaconu. Cinematografele ar urma să fie folosite pentru diverse activităţi culturale, potrivit autorităţilor locale. Asta, după ce vor fi reabilitate, pentru că multe dintre ele necesită lucrări de reparaţii.
„Există cel puţin două proiecte pe care vrem să le realizăm, ne interesează ca unul dintre cinematografele din zona centrală, fie Studio, fie Timiş, să devină o cinematecă a oraşului, un loc în care se vor proiecta filme pe de o parte de mare valoare artistică, iar pe de altă parte filme care se văd mai greu în cinematografele comerciale, filme de artă, intenţia municipalităţii nefiind aceea de a concura în vreun fel cu cinematografele comerciale. Pentru un al doilea spaţiu, pe care urmează să-l identificăm, cinema Arta sau Victoria, intenţionăm realizarea unei noi săli de teatru pentru Teatrul German şi Maghiar, care în momentul de faţă sigur funcţionează foarte bine datorită calităţilor manageriale ale celor doi manageri şi a calităţii actorilor celor două teatre, însă nu au o bază materială îndeajuns de bine conturată pentru a face performanţa pe care ne-o dorim cu toţii. Toate celelalte spaţii urmează să fie folosite în domeniul cultural”, a afirmat Diaconu.
Momentan cinematografele nu pot fi preluate din cauza unei probleme care ţine de organizarea Regiei Autonome de Distribuție și Exploatare a Filmelor RomâniaFilm (RADEF), dar viceprimarul spune că situaţia ar putea fi rezolvată în două săptămâni.
„Municipiul Timişoara a pornit demersurile legate de preluarea cinematografelor din oraş, aflate până în acest moment în domeniul privat al statului şi în administrarea Regiei Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor România Film. Prin Legea 303 din 2008, sălile urmau să treacă din domeniul privat al statului în domeniul public al municipiului Timişoara şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Timişoara. Ulterior, o ordonanţă de Guvern a anulat aceste elemente ale legii, astfel încât transferul nu a mai putut fi realizat. Ordonanţa a fost declarată neconstituţională la începutul acestui an, ea a fost şi respinsă în plenurile Senatului şi Camerei Deputaţilor. Am contactat în urmă cu două săptămâni RADEF-ul pentru realizarea protocolului de predare-primire a cinematografelor. Ne-am lovit de o problemă de ordin birocratic, în sensul că RADEF-ul nu mai avea un consiliu de administraţie la nivel central (…) Am avut o convorbire telefonică cu ministrul Culturii pe această temă, urmează ca în două săptămâni această problemă să fie rezolvată”, a dat asigurări Diaconu.
Robu vrea sa transforme cinematografele RADEF din Timisoara in centre culturale de cartier
Cinematografele RADEF vor fi transferate in proprietatea Primariei Timisoara
Citiți principiile noastre de moderare aici!