Consilierii locali au discutat marți pe marginea unui proiect de hotărâre privind acoperirea integrală, din surse de la bugetul local, a pierderilor induse, aferente anului 2017, din prestarea serviciului public de producție, transport, distribuție și furnizare a energiei termice în sistem centralizat, către populație. Vorbim despre o sumă în valoare de 36,4 milioane de lei inclusiv TVA, pierderi aferente anului 2017.
Proiectul a ajuns pe ordinea de zi suplimentară a ședinței de consiliu. Potrivit explicațiilor reprezentanților primăriei, „societatea de termoficare are obligații de plată restante către furnizorii de combustibili, inclusiv transport, apă și energie electrică”, iar această sumă, de 36.469.683 lei, „este necesară pentru achitarea obligațiilor de plată înregistrate de companie”.
„Diferența dintre pierderile reale și pierderile tehnologice o reprezintă pierderile induse de energie termică, urmare a prestării serviciului public de alimentare cu energie termică. Pierderile reale de energie termică sunt determinate prin diferența dintre energia termică produsă și energia termică vândută consumatorilor alimentați din sistemul centralizat de energie termică a Municipiului Timișoara. Pierderile tehnologice de energie termică sunt determinate având ca fundament o izolație termică nouă a conductelor, conducte necolmatate, iar sistemul de alimentare cu energie termică este considerat un sistem închis, neexistând pericole masive, ceea ce în practică este imposibil sau s-ar putea realiza cu condiția înlocuirii tuturor conductelor din oraș, ceea ce iarăși nu poate fi făcut din cauze financiare și a infrastructurii edilitare”, se arată în hotărârea adoptată.
Potrivit directorului Colterm, Emil Șerpe, primăria este proprietar pe rețele, astfel că trebuie să acopere pierderile induse.
„Este vorba despre pierderile pentru energia termică pierdută pe rețelele aflate în proprietatea Primăriei Timișoara. Pe 2018 încă nu sunt stabilite, pentru că este nevoie de un bilanț energetic. Pierderile sunt în funcție de temperaturi, consumuri și altele”, ne-a declarat Emil Șerpe.
Cele 8 milioane de euro vor fi luate din veniturile primăriei. Suma este enormă, iar municipalitatea nu stă foarte bine cu banii în perioada aceasta, mai ales că încă are un proiect de buget pentru anul în curs.
„Este o sumă foarte mare, dar asta este situația, Colterm lucrează cu pierderi induse și periodic se aprobă acoperirea acelor pierderi. Noi facem toate eforturile să ținem în viață Colterm, pentru că toată lumea din domeniu spune că viitorul este al sistemelor centralizate. Am citit luni un material în care un om de știință din Danemarca a făcut un studiu și a arătat că pentru o reducere a poluării trebuie să se promoveze sistemele centralizate. A dat și o prognoză că până în 2050, în Europa, o să se ajungă probabil să fie și interzise sistemele individualele (n.r. centralele de apartament)”, a explicat primarul Timișoarei.
Edilul-șef spune că municipalitatea nu are prea multe variante și că trebuie să acopere pierderile induse ale Colterm până când se va putea face retehnologizarea societății.
Colterm are și un proiect pe fonduri europene, în valoare de 28 de milioane de euro, care ar putea scăpa societatea de pierderile de pe rețea. Obiectul principal al acestuia constă în reabilitarea unor tronsoane de rețea primară și, parțial, a rețelelor secundare de distribuție a energiei termice pentru încălzire, apă caldă de consum și recirculația acesteia, aferente a 25 puncte termice, în vederea creșterii eficienței energetice a sistemului, reducerii emisiilor de poluanți și îmbunătățirii sănătății populației. Mai exact, Colterm vrea să scape de pierderile de aproape 30% pe care le are în momentul de față.
Detalii puteți citi AICI!
„Sunt pierderi mari, s-a făcut un studiu privind eficientizarea Colterm și noi trebuie să urmăm pas cu pas ceea ce a rezultat din acel studiu. Nu sunt decât două alternative: ori procedăm la această acoperire și în același timp eficientizăm tehnologic Colterm, pentru că managerial eu cred că sunt luate foarte multe măsuri și mai e loc să luăm în continuare, dar ele nu mai pot aduce rezultate spectaculoase. Doar eficientizarea tehnologică poate aduce în plan financiar rezultate substanțiale de acum înainte și trebuie să o facem, dar ca să o facem trebuie să ținem în viață Colterm”, a conchis Nicolae Robu.
Reprezentanții Colterm susțin că societatea a adunat datorii de aproximativ 80 de milioane de lei către furnizori, fără a lua în calcul și penalitățile pentru neplata la timp a facturilor.
Oficialii societății spun au început demersurile să acceseze un credit de 100 de milioane de lei pentru a scăpa de toate datoriile, însă încă se străduiesc să îl obțină.
Articole pe aceeași temă:
[related-post post_id=”2130950″]
[related-post post_id=”2149684″]
[related-post post_id=”2139531″]
[related-post post_id=”2160411″]
Citiți principiile noastre de moderare aici!